Ce salariu vor avea inspectorii sociali

Liderii de sindicat nu se prea înghesuie să fie inspectori sociali la CE Oltenia, dacă nu vor fi plătiți corespunzător. Salariile pleacă de la 2.000 de lei și ajung până la 5.000 de lei, și aici fiind dezechilibrele întâlnite la orice alte posturi de la o subunitate la alta.

Șeful de la Resurse Umane, Sorin Olaru, a spus că sunt de câteva luni discuții pentru reînființarea acestor posturi. „Necesitatea unor inspectori de protecție socială există prin prisma numărului mare de salariați, de subunități și a necesității de a avea un contact cât mai direct cu salariatul. Asta se poate realiza și prin alte posturi cu aceste atribuții, dar această legătură cu salariații trebuie menținută pentru a fi la curent cu problemele care apar în ceea ce privește condițiile sociale, căldură, apă, transport la locul de muncă. Cineva trebuie să se ocupe și de lucrurile astea”, a spus Olaru la TV Sud.

Întrebat dacă posturile sunt cu dedicație pentru liderii sindicali sau vor fi ocupate prin concurs, Olaru a spus că: „Nu e un post de conducere, e un post de execuție. Până la urmă liderii de sindicat sunt cei care au contactul cel mai direct cu salariații”. Acesta a precizat că și în prezent liderii de sindicat au calitatea de salariat, cu excepția lui Constantin Crețan și a lui Gabriel Căldărușe, acesta din urmă având contractul de muncă suspendat. În CE Oltenia sunt sute de lideri sindicali la cei peste 13.000 de salariați, care beneficiază lunar de cinci zile pentru muncă sindicală, așa cum prevede contractul colectiv de muncă.

Vizualizări: 2,774

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: