Austria îşi va deschide pârtiile de schi doar pentru vaccinați
Austria îşi va deschide pârtiile de schi în sezonul de iarnă din acest an, însă vor fi introduse unele restricţii. Pasionaţii sporturilor de iarnă trebuie să ştie că nu vor avea acces pe pârtiile din Austria fără vaccin sau teste Covid.
Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite accesul numai celor care pot prezenta o dovadă că au fost vaccinaţi sau testaţi împotriva coronavirusului sau că au trecut prin boală, a anunţat Guvernul de la Viena. În plus, chiar dacă nu vor fi introduse măsuri de distanţare socială şi de limitare a capacităţii instalaţiilor pe cablu, pasagerii vor fi obligaţi să poarte o mască de tip FFP2, relatează DPA.
Cu toate acestea, dacă numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus la secţiile de terapie intensivă va creşte, regulile ar putea fi înăsprite, a precizat Executivul de la Viena.
În prezent, la secţiile de terapie intensivă din Austria sunt internaţi aproximativ 200 de pacienţi infectaţi cu COVID. Imediat după ce acest număr va ajunge la 300, persoanelor nevaccinate li se va interzice vizitarea facilităţilor apres-ski, a declarat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Mueckstein. Atunci când numărul pacienţilor infectaţi cu COVID din secţiile de terapie intensivă va ajunge la 400, persoanele nevaccinate vor trebui să prezinte un rezultat negativ la testul PCR pentru a putea avea acces la instalaţiile pe cablu, restaurante şi hoteluri, iar un test rapid antigen nu va mai fi acceptat.
În Austria, turismul este responsabil pentru 6% din PIB, o pondere care în cazul regiunii muntoase Tirol ajunge la 18%.