Ce planuri a făcut Universitatea Craiova pentru perioada de mercato!

Universitatea Craiova și-a ratat obiectivul principal din acest sezon, după ce Farul a devenit campioana Ligii 1. Unii fani ai echipei se așteptau la multe schimbări în lotul echipei din vară dar lucrurile vor sta altfel, conform anunțului făcut de Mihai Rotaru.

În cadrul unei intervenții telefonice la Fotbal Club, patronul oltenilor a anunțat că în lot nu vor avea loc mai mult de 10 schimbări în total, fie că este vorba de sosiri sau plecări. "Niciodată n-au fost multe plecări sau veniri, de obicei maximum 4-5. Vom menține acest lucru. Nu vrem să schimbăm complet echipa în fiecare an, dar vom aduce niște jucători dintre care 2-3 să fie titulari", a spus Rotaru.

Anterior patronul oltenilor spunea că sezonul actual este unul nesatisfăcător dar în ceea ce-l privește pe antrenorul Eugen Neagoe, acesta nu și-a ratat obiectivele, semn că ar putea continua pe banca oltenilor. „Obiectivul nostru este să ne calificăm în preliminariile Conference League. Ar fi a șaptea participare consecutivă în Europa. Pentru mine, până la acest moment, este un sezon nesatisfăcător din punct de vedere al rezultatelor. Nu am realizat pragul de sus a ceea ce ne-am propus. Există și pragul de jos, calificarea în Europa. Nu cred că Neagoe a ratat aceste obiective. Vorbim de încredere și perspective. Am fost cea mai ghinionistă echipă de play-off”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit sport.ro.

Vizualizări: 1,022

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: