CE Oltenia îţi dă 9 salarii ca să-ţi dai demisia!

Cei o mie de salariați ai CE Oltenia care vor fi disponibilizați începând cu luna mai vor primi la plecare plăți compensatorii. E vorba de 1 până la 9 salarii brute pe unitate, de această ultimă prevedere beneficiind cei care pleacă la cerere din societate. Reglementările privind concedierile colective au fost parafate în actul adițional încheiat la Contractul Colectiv de Muncă.

Vor beneficia de un salariu mediu brut pe unitate salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă și stagiu minim de cotizare, limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare și pensie anticipată în intervalul 1 mai 2017-14 mai 2018 inclusiv. Trei salarii medii brute pe unitate vor primi cei care se pot pensiona în intervalul 15 mai 2018-14 mai 2019, inclusiv. Vor primi şase salarii medii brute pe unitate salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare în intervalul 15 mai 2019-31 decembrie 2019 inclusiv. De nouă salarii medii brute vor beneficia cei care vor să plece din companie și depun cerere în acest sens. Nu vor beneficia de plăți minerii și energeticienii care au contract de muncă pe durată determinată și nici cei care cumulează pensia cu salariul. Adunarea Generală a Acționarilor a avizat pentru acest an 1000 de concedieri la CE Oltenia. Plecările ar urma să înceapă din luna mai a acestui an.

Toate categoriile de salariaţi care intră în program beneficiază de venit de completare şi şomaj în cuantum de maximum 2.300 lei net în primul an şi de venit de completare în anul doi.

Fără detașări și contracte pe perioadă determinată

Pentru aplicarea programului de concediere colectivă vor fi luate și niște măsuri de către administrația CEO. Una este de reducere a posturilor vacante, iar cealaltă face referire la încetarea contractelor individuale de muncă pe durată determinată. Vor fi exceptate cele care au fost încheiate ca urmare a decesului unui salariat sau ale unui membru de familie, în cazul renunțării pe caz de boală a părintelui salariat, reîncadrarea salariatului la redobândirea capacității de muncă, dar și cele încheiate ca urmare a cedării de terenuri sau locuințe pentru continuarea activității.

În actul adițional încheiat la CCM a fost prevăzut și faptul că vor fi încetate detaşările altor salariaţi în cadrul societăţii, cu excepția celor transferați ca urmare a cedării de terenuri sau locuințe. Prevederea și aplică și în cazul celor care sunt angajaţi cu contract individual de muncă şi la alte societăți.

Vizualizări: 7,203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: