CE Oltenia baga vrajbă în USL. Cârciumaru cere demiterea lui Bălăşoiu!
USL Total de la Gorj are mari probleme, motivul fiind conducerea Complexului Energetic Oltenia. Lucrurile sunt atât de grave încât Florin Cârciumaru i-a cerut premierului Victor Ponta demiterea echipei constituite de Constantin Bălăşoiu. Copreşedintele USL a avut ieri reacţii dure la un partener din alianţă. Cârciumaru nu a dorit să dea nume însă toate indiciile îl arătau vinovat pe preşedintele PNL Dian Popescu. Cârciumaru a spus că nu a dat niciodată girul echipei condusă de Constantin Bălăşoiu şi că ieri i-a cerut premierului Victor Ponta o întâlnire cu ministrul Daniel Chiţoiu, pe care l-a acuzat că nu a jucat corect.
L-ar putea accepta pe Bălăşoiu, dar ceilalţi din conducere să fie de la Gorj, spune Florin Cârciumaru. Acesta este supărat că vina pentru echipa importată de la Craiova a fost dată pe el, deşi altcineva a făcut jocurile. Cârciumaru spune că unii, care nu au ce face, au profitat de faptul că este în campanie şi nu are timp de stat pe la uşile miniştrilor, şi au creat această situaţie. Co-preşedinte USL Florin Cârciumaru a declarat ieri la Gorj Tv că a avut o discuţie cu primul ministru Victor Ponta căruia i-a cerut retragerea susţinerii pentru Constantin Bălăşoiu, directorul CE Craiova şi coordonatorul CEO. Acesta a precizat faptul că este supărat pe anumiţi colegi din partid pe care i-a acuzat de trădare. Social democratul a sugerat că ministrul Economiei ar fi avut discuţii pe tema complexului doar cu şeful PNL Gorj, Dian Popescu. Pe de altă parte, Dian Popescu a declarat tot timpul că nu este de acord cu cei susţinuţi de Bălăşoiu, Sorin Alecu, Laurenţiu Ciurel, Veronica Nica şi Vasile Ogârlaci.
Trădat de Dian Popescu?
Echipa nominalizată de Constantin Bălăşoiu a băgat zâzanie în Uniunea Social Liberală de la Gorj. Copreşedintele formaţiunii politice, Florin Cârciumaru, a răbufnit ieri la Gorj Tv, acuzând colegi din alianţă de trădare. Cârciumaru spune că toţi cei care s-au implicat în acest proiect au încercat să-l scoată pe el responsabil. ”Toți cei care s-au implicat în acest proiect au vrut să scoată castanele din foc cu mâna mea, de asta am considerat că nu trebuie să mai țin întâlnirea. Sunt supărat în sinea mea de comportamentul unor colegi”, a spus primarul orașului. Cârciumaru vrea gorjeni pe toate posturile din conducerea CE Oltenia şi spune că discuţiile au fost pe la spate. „Trebuie neapărat să ne întâlnim cu domnul Bălășoiu, dar în fața ministrului Economiei și a primului ministru. Vrea să vină la Gorj ca director general? Este foarte bine, că îl apreciem, este specialist, dar cu specialiștii pe celelalte posturi din Gorj, de aici, de la Târgu Jiu, nicidecum de la Craiova. Această problemă trebuie tratată de ministrul Economiei cu conducerea PSD de la Gorj, cu conducerea PNL, toți față în față, nu pe la spate“, a declarat supărat Cârciumaru.
„La Gorj PSD este majoritar“
Cârciumaru a făcut acuze grave la adresa ministrului pus de Ponta la Economie, liberalul Daniel Chiţoiu. Acesta aminteşte că, la Gorj, PSD are majoritate. „Noul ministru al Economiei nu a jucat corect și trebuie să se trezească la realitate și să joace corect pentru că aici este vorba de un segment foarte important din economia țării și nu mai vorbesc de locurile de muncă din Gorj. Dacă are nevoie de susținerea PSD-ului să mă cheme la discuții, nu discută numai cu reprezentantul PNL din USL. La Gorj PSD-ul este majoritar, așa că PSD-ul trebuie să decidă. E normal, alături de PNL, dar pe segmentul acela pe care îl are PNL-ul, adică nu dăm responsabilitatea constituirii complexului pe seama lui Cârciumaru și pe seama PSD-ului și noi luăm posturile“, a declarat Cârciumaru.
Ponta să descurce treaba
Cârciumaru i-a mai cerut lui Victor Ponta și retragerea susținerii lui Bălășoiu. ”Am cerut domnului Ponta retragerea susținerii pentru Bălășoiu pentru că lucrurile au luat cu totul și cu totul o altă întorsătură și că la un moment dat toată lumea aducea acuze primarului că noi suntem cei care nu ne-am implicat și că suntem vinovați”, a spus Florin Cârciumaru. „Nu sunt de acord cu echipa făcută de domnul Bălășoiu, mă duc la dialog cu toată lumea, nu trebuie excluse sindicatele din acest dialog pentru că și ei reprezintă oamenii, pentru că și ei au avut un rol în constituirea complexului. Din informațiile mele domnul Bălășoiu, pe mână cu ministrul Economiei, pur și simplu și-a bătut joc și de punctul de vedere al sindicatelor și de PSD-ul de la Gorj“, a continuat preşedintele PSD Gorj. „Mergem până la primul ministru, primul ministru trebuie să-și asume responsabilitatea pe acest complex pentru că este vorba de locuri de muncă și de multe alte probleme legate de constituirea complexului“, a declarat acesta.
L-AU ENERVAT
Preşedintele PSD spune că s-a profitat de faptul că este preocupat de campanie. „Au fost discuții pe la spate și au încercat să arunce mai ales în acest moment, când primarul este în campanie, când președintele PSD este în campanie și nu se poate duce la București să stea pe la ușile ministrului să discute, alții au beneficiat de această ocupare în momentul de față. Sunt mai multe interese în spate. Să facem treabă cu oamenii de toate culorile politice“.
„Pe Ciurel (n red Laureţiu Ciurel) l-au chemat acolo să îi spună că nu pot să îl pună director general că nu vrea Cârciumaru, fără să mă întrebe, fără să știe“.
Florin Cârciumaru