Despre bani şi criza din România, cu specialiştii BNR

Elevii gorjeni au învăţat noţiuni economice chiar de la specialiştii Băncii Naţionale a României (BNR). Aceştia au fost prezenţi în mijlocul elevilor de la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” (CCVM) din Târgu Jiu, unde au vorbit despre atribuţiile şi rolul BNR, au prezentat istoria monedei naţionale şi au răspuns la întrebările elevilor, oferind explicaţii legate de credit, criza financiară sau economisirea banilor. Activitatea a făcut parte din proiectul „Să  vorbim despre bani şi bănci”.

Mircea Mureşan, directorul adjunct al Direcţiei Comunicare din cadrul BNR, şi Nicuşor Ruiu, consilier al viceguvernatorului BNR, au prezentat noţiuni de bază cu privire la banca centrală, atribuţiile, rolul şi funcţiile acesteia şi istoria monedei naţionale şi le-au explicat celor prezenţi vineri în amfiteatrul colegiului aspecte esenţiale legate de economisire, credit, criteriile şi stadiul procesului de convergenţă. „Anul acesta specialiştii BNR sunt din nou la Târgu Jiu într-un proiect ce se adresează mediului preuniversitar, în scopul de a aduce în atenţia elevilor o parte din educaţia financiar-bancară, de a deschide apetitul pentru studiul în acest domeniu”, spune Gheorghe Birău, directorul Agenţiei Gorj a BNR.

Ce a generat criza economică-

La rândul lor, elevii şi cadrele didactice au pus întrebări legate de tipărirea banilor, criza economică, trecerea la euro, creditul „Acesta este rostul unei bănci centrale, are monopolul tipăririi banilor pentru ţara respectivă. Teoria economică spune că o cantitate de bani care există pe o piaţă trebuie să acopere cantitatea de bunuri şi servicii care se produc sau se folosesc în ţara respectivă. Dacă ar fi cantitatea de bunuri şi servicii egală cu cantitatea de bani, ar fi foarte simplu poate, însă nu este aşa pentru că sunt o serie de efecte, de multiplicare a banilor”, explică Nicuşor Ruiu. Principala caracteristică a crizei actuale este că a plecat din cea mai puternică ţară, din SUA. De asemenea, reprezentantul BNR a explicat şi ce a generat criza financiară. „Nişte băieţi deştepţi au creat nişte instrumente financiare care nu sunt bani, dar care ţin loc de bani, creditul. Spuneţi că mergeţi să luaţi credit de la bancă, dar de multe ori nici nu vă dă banii respectivi în mână. Aveţi dreptul la nişte bani, însă  banii aceea nu au fost creaţi, adică aţi mers la Banca Naţională şi i-aţi printat, ci sunt luaţi de la alţii. Şi se tot multiplică aşa activităţile. Au fost aşa numitele inginerii financiare care la început au creat un stimul pentru dezvoltarea economiilor. Pentru că toată lumea care vrea să facă o afacere, dacă nu avea bani lichizi, căuta alte mijloace de plată, inclusiv acestea derivative. Derivativele acestea s-au tot umflat, s-au tot umflat, până când nu au mai fost susţinute de nimic şi atunci s-a dus tot sistemul la vale”, menţionează consilierul Nicuşor Ruiu. România, din punctul acesta de vedere, neavând o piaţă financiară foarte dezvoltată nu a fost afectată. „ Noi nu am fost afectaţi din punct de vedere al crizei financiare la început, ci colateral, ca urmare a crizei economice, care a fost generată de criza financiară. Noi nu vom putea să ne redresăm până când nu se va redresa economia europeană sau mondială”, mai explică consilierul Nicuşor Ruiu.

PROIECT

Proiectul „Să vorbim despre bani şi bănci”, dedicat educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar, este parte integrantă a activităţii de comunicare externă a BNR. Acest proiect, iniţiat în anul 2011, are scopul de a sprijini educaţia financiară prin însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază, precum şi formarea unui vocabular economic în rândul acestora.

Vizualizări: 426

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: