Ce mașini pot fi văzute pe străzile din Motru
Mașini de sute de mii de euro se plimbă pe străzile din Municipiul Motru. Nu este vorba de turiști, ci de tineri din Motru, care sunt antreprenori în Timișoara și care s-au întors acasă. Aceștia își etalează zilnic mașinile de lux, care nu trec neobservate.
Un Mercedes, un Mustang și un Lamborghini sunt admirate de câteva zile pe străzile din Motru. Tineri plecați din municipiu, care au răzbit în afaceri în marile orașe, au revenit acasă.
Ce au găsit le-a plăcut și așa că au mai rămas. ”Sunt mașini foarte scumpe care au apărut pe străzile din Motru. Ceea ce mă bucură foarte tare este faptul că sunt conduse de tineri de Motru, care au afaceri prin Timișoara. Am vorbit cu ei și au rămas surprinși de ce au găsit. Cred că a început să le placă în Motru, pentru că sunt de câteva zile. Unul dintre ei mi-a spus: Am lăsat-o pe mama în nămol și acum am găsit asfalt. Nu mai venise acasă de doi ani de zile”, a declarat Cosmin Morega, primar.
Din fericire pentru tinerii motreni care au venit acasă cu mașini de sute de mii de euro, pe care puțini gorjeni și le permit, aceștia au pe unde să-și etaleze bolizii.
Autoritățile locale au asfaltat o mare parte din municipiu și investițiile în infrastructura rutieră continuă. Chiar în această perioadă se toarnă asfalt pe mai multe străzi.