Ce a decis Mircea Lucescu în privința lui Alex Mitriță!
Mircea Lucescu, noul selecționer al României, este decis să-i mai dea lui Mitriță o șansă la echipa națională. Vedeta Universității Craiova nu a făcut parte din lotul lui Edi Iordănescu la ultimele acțiuni ale naționalei și a ratat și turneul final al Campionatului European 2024, din Germania.
Acum, Lucescu a hotărât să-i ofere o șansă fotbalistului grupării din Bănie, despre care este convins că poate da randament maxim la națională sub comanda sa. Cei doi urmează să aibă o discuție, în care noul selecționer îi va transmite lui Alex Mitriță că "totul pleacă de la zero" și că va face convocările în funcție de forma de moment.
Ulterior, după discuția cu Mircea Lucescu, fotbalistul Universității Craiova ar urma să ia și o decizie în privința viitorului său, după oferta primită din zona Golfului.
Fotbalistul a reușit o dublă cu care a dus gruparea din Bănie pe primul loc în clasamentul Ligii 1. Starul Universității Craiova are 4 goluri marcate în primele 5 runde din Liga 1 și are o ofertă tentantă din Golf.
Primele meciuri ale României cu noul selecționer pe bancă sunt programate pe 6 și 9 septembrie, cu Kosovo și, respectiv, Lituania, în Liga Națiunilor.
La scurt timp după finalul meciului de la Sfântu Gheorghe, Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a dezvăluit că Mitriță are mari șanse să plece din Bănie în această vară.
O formație din Golf i-a propus un contract pe 3 ani și un salariu care ar ajunge la ”câteva milioane de euro”. Cel mai probabil, părțile implicate se vor așeza la masa negocierilor săptămâna viitoare, iar Alexandru Mitriță s-ar putea despărți de Universitatea.
”Mitriță trebuie felicitat pentru că a jucat în seara asta, pentru că are propunere de contract din afară. Am avut o înțelegere că vom sta la masă (n.r.- negocierilor). El are un contract bun pe trei ani din zona Golfului. A jucat cu riscul de a se accidenta. Nu e ușor să lași câteva milioane de euro.
Universitatea Craiova supraviețuiește. Nu s-a pus problema așa (n.r.- să plece gratis). Avem ofertă. Avem două oferte din afară, dar una e și cu salariul pe masă. Oferta e venită de câteva zile. Alex nu mai are 20 de ani, face 30 de ani”, a declarat Mihai Rotaru, la emisiunea Fotbal Club.