Căzuți în stradă
Polițiștii locali din Târgu Jiu se confruntă des cu situația de a vedea oameni căzuți în stradă, unii fără adăpost, care au nevoie de îngrijiri medicale.
Luni seara, în jurul orei 20:00, în zona stației de transport în comun de pe strada Unirii, a fost găsit un bărbat care prezenta sângerări în zona feței. “Până la sosirea ambulanței, polițiștii locali i-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior acesta fiind preluat de către echipajul medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu”, arată un comunicat al Poliției Locale Târgu Jiu.
În data de 04 februarie, ora 00:20, o altă persoană, cunoscută ca fiind fără adăpost, a fost găsită tot pe strada Unirii, într-o stare ce necesita îngrijiri medicale. Și în acest caz, polițiștii locali au solicitat intervenția unui echipaj medical la fața locului, prin intermediul Serviciului de urgență 112, bărbatul fiind transportat la spital pentru mai multe îngrijiri.
“Siguranța publică reprezintă o prioritate pentru Poliția Locală Târgu Jiu, echipajele noastre acționând 24/24 pe raza municipiului Târgu Jiu”, anunță instituția subordonată Primăriei Târgu Jiu.