Câți gorjeni au apelat 112 în minivacanța de sărbători
Peste 100 de persoane au sunat la 112 cu diferite solicitări, anunță Inspectoratul Județean de Jandarmi.
Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, iar în perioada sărbătorilor au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5000 lei, și au fost constatate 4 infracțiuni cu 4 autori pentru ,,operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și 14 infracțiuni cu 11 autori în cooperare cu poliția.
Sancțiunile contravenționale aplicate au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, provocare și participare la scandal, adresarea de injurii și expresii jignitoare.