S-a răsturnat cu ATV-ul
Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizati prin apelul 112 de un localnic, despre faptul că o persoană aflată în stare de ebrietate a intrat cu un ATV în șanțul de pe marginea carosabilului, pe DJ 672 Tismana, la data de 1 ianuarie.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 51 de ani, din localitate, conducea un ATV pe DJ 672 Tismana, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea carosabilului.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat transportarea la spital, în vederea recoltării de mostre biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că ATV-ul nu este înmatriculat și că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.