Câte stații GPL sunt în Gorj și câte au fost verificate până acum
Peste cincizeci de stații GPL sunt în județul Gorj. Potrivit unor surse, de la începutul acestui an, au fost verificate doar 12.
Anul trecut, din cele 52 de stații au fost verificate 39.
În perioada următoare, toate urmează să fie verificate de pompieri în contextul exploziilor din Crevedia, la solicitarea Guvernului. Autoritățile vor să se asigure că firmele care se ocupă cu gazul petrolier lichefiat respectă legea și au toate avizele necesare ca să funcționeze și nu prezintă niciun risc.
„N-am dispus încă acest lucru, suntem în pregătirea acestor controale. Am discutat cu instituțiile abilitate, centralizăm informațiile și stabilim la ce tipuri de entităţi vom merge: staţii de GPL, depozite și benzinării chiar şi cele care au avut istoric cu autorizare pentru că știm foarte bine ce s-a întâmplat în tragicul eveniment”, a declarat prefectul de Gorj, Iulian Popescu.
Pe rețelele de socializare, mulți gorjeni s-au arătat îngrijorați de benzinăriile situate foarte aproape de case ori blocuri.