Casa Memorială „Iosif Keber“, la dispoziția artiștilor după restaurare
Consiliul Județean Gorj derulează ultimele etape de finalizare a obiectivului de investiție ”Conservarea, restaurarea și valorificarea turistică și culturală a casei memoriale Iosif Keber”. În prezent, se lucrează la refacerea finisajelor interioare și exterioare, lucrările fiind realizate într-un procent de peste 70%, cu termen de finalizare luna octombrie a.c.
Consiliul Județean Gorj și-a propus ca prin implementarea acestui proiect să redea imobilului o dublă funcționalitate turistică și culturală: casă memorială și secție de artă specializată a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.
Atât în spațiile expoziționale cât și în curtea interioară vor putea fi organizate evenimente care vor aduce împreună artiști, meșteșugari, oameni de cultură, reprezentanți din sectorul creativ și ai comunității locale. De asemenea, vor fi găzduite activități de art terapie pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.
Proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Casei memoriale Iosif Keber” se derulează prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5- Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiții 5.1-Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Valoarea totală a contractului de execuție lucrări este de 1.798.491,05 lei fără TVA.