Expoziție de dulciuri la Peștișani
Bunicile din Peștișani, beneficiare ale proiectului ”Bunicii Comunității”, au organizat, miercuri, o expoziție cu cele mai bune deserturi de casă. Toate dulciurile au fost realizate de femeile pasionate de arta culinară. Evenimentul s-a desfășurat și cu participarea a doi bucătari care au oferit sfaturi utile și rețete inedite.
Expoziția a inclus deserturi de post, vegane, dar și clasice. Cei doi bucătari, Raul Ungureanu și Alin Fabian Seifried, au oferit informații despre un stil de viață sănătos și au dezvăluit câteva din trucurile pe care ei le folosesc în bucătărie.
”Pe lângă de un stil de viață sănătos, bătrânii au fost sfătuiți să mănânce mult pește care conține Omega 3 ce îi va ajuta la o bună circulație a sângelui, să evite carnea de porc grasă, să consume dulciuri moderat, să mănânce multe fructe și legume. Raul Ungureanu pe perioada verii este bucătar la Pensiunea La Moară din Peștișani și este pasionat de bucătăria franțuzească. Alin Fabian Seifried este originar din Peștișani, trăiește și lucrează în Austria, este pasionat de arta culinară iar ori de câte ori are ocazia se întoarce acasă și nu ratează ocazia de a găti în natură, pe plaiurile natale. Întâlnirea s-a desfășurat sub formă de picnic în curtea centrului de zi”, transmite Isabela Coară, expert comunicare-promovare ”Bunicii Comunității” Peștișani.
Proiectul cu Bunicii Comunității pare să fie un real succes, iar bătrânii sunt prinși în tot felul de activități interesante.