„Captură de război”, în Poiana lui Mihai
Lupte din Primul Război Mondial, din vara anului 1916, au fost reconstituite duminică, 26 august, în Poiana lui Mihai din judeţul Gorj. Cu două zile înainte, un grup de detectorişti a scanat zona şi a găsit proiectile de acum o sută de ani, neexplodate. Acestea au fost preluate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, în vederea detonării controlate.
Mărturii ale luptelor de acum o sută de ani sunt îngropate în Poiana lui Mihai. Înainte de reconstituirea luptelor din Primul Război Mondial, autorităţile locale au făcut un apel la posesorii autorizaţi de detectoare de metale, pentru a cerceta zona.
Proiectile, lângă monument
Echipa formată din detectorişii Valentin Cîrstea, Viorel Vîlceanu, Ion Săvoiu şi Dorin Chirion a descoperit trei proiectile calibru 76, fără focos, dar cu muniţie activă, precum şi 164 de cartuşe, toate datând din Primul Război Mondial.
Conform legislaţiei în vigoare, au fost anunţate autorităţile competente, la faţa locului deplasându-se cadre ale IPJ Gorj – Secţia de poliţie Schela – şi ISU Gorj, care au procedat la securizarea zonei şi ridicarea muniţiei, în vederea distrugerii controlate. „Detectoriştii gorjeni mulţumesc poliţiştilor şi pirotehniştilor pentru operativitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă şi îşi exprimă disponibilitatea de a se implica şi pe viitor în activităţi ce presupun decontaminarea zonelor în care au loc manifestări cu prezenţă mare de participanţi, pentru evitarea oricăror posibile accidente”, arată un comunicat al acestora.
Proiectilele au fost găsite la câteva zeci de metri de monumentul din poiană, într-o zonă în care au fost manifestări evocatoare în fiecare an. Cel mai probabil în zonă mai sunt astfel de urme a luptelor de acum o sută de ani.