Campionat puternic din Europa întrerupt definitiv, cine e campioana
Federaţia de Fotbal din Belgia a încheiat definitiv fotbalul din acest sezon, clasamentul fiind cel din momentul suspendării campionatelor. Este primul campionat puternic care s-a întrerupt definitiv şi a stabilit deja campioana în plină pandemie de coronavirus. Din Belgia nu va mai retrograda nimeni, însă în schimb vor promova două echipe în prima ligă.
Campionatul din Belgia nu se va mai relua din cauza pandemiei de coronavirus, iar conducătorii Ligii Profesioniste au decis ca ierarhia finală să fie cea rămasă după 29 de etape disputate. Într-un comunicat de presă, Federația din Belgia a anunțat decizia în privința Jupiler Pro League, prima ligă, precizând că sezonul nu poate fi reluat prea curând. Prin urmare, clasamentul final va fi cel de acum, iar Brugge va fi campioana Belgiei, formație care a adunat până acum 70 de puncte, în 29 de etape. Brugge are 15 puncte peste Gent, care s-a calificat și ea în Liga Campionilor, podiumul fiind completat de Charleroi, cu 54 de puncte. Cei de la Brugge câștigă titlul pentru a 16-a oară în istorie, ultimul trofeu venind în sezonul 2017-2018.
Antrenorul lui Antwerp, Ladislau Boloni, a obținut calificarea în Europa League, după ce a încheiat pe locul 4, în timp ce Denis Drăguș și Standard Liege merg tot în a doua competiție europeană, de pe poziția a 5-a. Genk, echipa de care aparține încă Ianis Hagi, încheie campionatul doar pe locul 7, în condițiile în care în sezonul trecut a fost campioană. Pentru că a recurs la acest mod de stabilire a campioanei, federaţia a decis că în Belgia nu va mai retrograda nimeni, însă, în schimb, vor promova două echipe în prima ligă. Campionatul Belgiei va trece astfel de la 16 echipe, la un campionat cu 18 echipe la care se dorește să treacă și România.
În Belgia sunt 15.348 de cazuri de infectare cu COVID-19, iar 1.348 de persoane și-au pierdut viața.