Cămătari plasaţi în arest la domiciliu. Cum înmulţeau banii!
Doi indivizi din Târgu Jiu, considerați periculoși de către anchetatori, dar și de victimele lor, au fost plasați săptămâna trecută în arest la domiciliu de către magistrații gorjeni, procurorii finalizând cercetările în dosarul ce îi vizează. Dănuț Marin, zis Dan Chimiță, și fiul său Ion Marin, zis Chimiță, au fost trimiși în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni de șantaj și cămătărie, ei ajungând în spatele gratiilor la sfârșitul lunii noiembrie, după un flagrant delict la mall-ul din oraș. Al doilea bărbat a încercat să fugă din țară și a fost prins chiar în timp ce aștepta ca trenul în care se urcase să treacă prin vamă, în speranța că i se va pierde astfel urma, Chimiță nebănuind atunci că fusese dat în consemn la frontieră.
Ancheta în care au fost inculpați cei doi vizează fapte comise în cursul anului trecut, ambii fiind acuzați că împrumutau cu bani diverse persoane, după care le percepeau dobânzi extrem de mari, iar pentru că banii nu le erau returnați la timp cei împrumutați primeau și diverse amenințări. Victimele erau racolate în special la sala de jocuri de noroc de la mall, unde Dan Chimiță își făcea veacul și își căuta „clienții”. Una dintre victimele sale, Ion Adrian Văcaru, a împrumutat în aprilie anul trecut 3.000 de lei, cu promisiunea că îi dă înapoi în două săptămâni. Peste două săptămâni cei doi s-au întâlnit în toaleta mall-ului, unde Chimiță a refuzat să primească cei 3.000 de lei, pe motiv că trebuie să îi fie plătită și dobânda la ei. Cămătarul a cerut 6.000 de lei, bani pe care, evident, cel împrumutat nu îi avea, peste două zile el fiind nevoit să meargă în cartierul Obreja, pentru a negocia cu creditorii săi.
Aici Dan Chimiță i-a propus să împrumute de la el 6.000 de lei pentru a-i restitui împrumutul către fiul său, lui urmând să îi fie plătită ulterior suma de 10.000 de lei, în care era inclusă și dobânda. În cele din urmă, Văcaru a ajuns să plătească cei 6.000 de lei, dar nu mai avea de unde să dea cei 10.000, pe care i-a împrumutat din nou de la Ion Marin, care îi dădea întâlniri în toaleta de la mall și îl tot amenința. Dobânda era de 25% pe săptămână, la sfârșitul lui septembrie 2015, la patru luni după ce împrumutase cei 3.000 de lei inițial, victima avea să afle că datorează 40.000 de lei. Cămătarii aflaseră că bărbatul se însurase cu o zi înainte și erau convinși că din banii strânși la nuntă își vor primi și ei partea. Ca să fie convingători, aceștia îl sunau pe împrumutat și de 70 de ori pe zi, la un moment dat refuzând să mai răspundă la telefon, ceea ce i-a făcut pe cei din clanul Chimiță să recurgă la amenințări. L-au sfătuit chiar pe datornicul lor să facă un împrumut de tip CAR, clanul arătându-se dispus să cotizeze cu 2000 de lei fondul contribuției.
Cât costă 20.000 de lei?
O altă parte vătămată în dosar, Gheorghe Cristian Cârstina, a împrumutat și el 20.000 de lei, bani pe care i-a pierdut la ruletă, în momentul în care a pierdut și ultimul leu el aflând că dobânda pe care o datora era de 6.000 de lei. Două luni i s-au dat la dispoziţie pentru a restitui împrumutul, timp suficient cât să plece în Italia la muncă, unde a câștigat însă 5850 euro, pe care i-a trimis în țară, în speranţa că se achită de datorie. Din suma respectivă 1350 de euro erau dobânda, orice bancă având motive să fie invidioasă pe astfel de clienţi pe care nu a reușit să îi aibă în portofoliul său. Mai avea de plătit însă din credit 1000 de euro, iar pentru că nu a avut toți banii la timp a început să primească telefoane de amenințare, inclusiv cu faptul că va fi găsit în Italia.
În toamna anului trecut clanul era însă supravegheat și monitorizat permanent, pe 25 noiembrie fiind realizat flagrantul ce a dus la prinderea celor doi, unii dintre cei împrumutaţi rămânând cu „datorii” în continuare la creditorii lor. Dan Chimiță şi fiul său au primit însă vizita mascaților, cu ocazia unei percheziţii domiciliare de la ei fiind ridicate mai multe contracte de vânzare cumpărare, contractele vizând atât autoturisme, cât și case sau alte imobile. Actele nu erau făcute însă pe numele membrilor clanului, anchetatorii descoperind aici, pe lângă mii de euro ce nu puteau fi justificate și zeci de telefoane și cartele SIM ce erau folosite pentru amenințarea victimelor.
Agendele cu datorii
Cele mai importante descoperiri le reprezintă însă carneţelele în care indivizii notau cu date calendaristice nume de persoane și sume de bani în lei și euro ce trebuiau recuperate, despre sumele respective făcându-se vorbire şi în discuţiile telefonice monitorizate de anchetatori pe parcursul cercetărilor. În urma unor cercetări complexe, anchetatorii au reușit să descopere şi să audieze persoanele care aveau doar porecle în agendele interlopilor, „Copită”, ”Elvis”, ”Mălai”, ”Berti” sau ”Guguiaș” fiind doar o parte dintre cei care au luat bani cu camătă.
Unele dintre victime au mărturisit ulterior că au împrumutat 90.000 de lei și au ajuns să plătească doar dobânzi de 130.000 de lei. Alții s-au trezit cu pistolul la tâmplă și amenințați cu moartea, faptele producându-se într-o benzinărie situată nu departe de cartierul Obreja în care locuiesc inculpații plasaţi acum în arest la domiciliu, aici fiind găsit, la percheziții, un pistol ce era deţinut ilegal.