Călinoiu, acuzat că i-a făcut dosare penale primarului Iordache

Primarul din Turceni, Ion Iordache, l-a acuzat ieri pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj că, în loc să ajute localităţile, se ocupă să îi facă lui dosare penale. Acuzaţia a fost făcută într-o şedinţă convocată de Călinoiu, la care au participat mai mulţi primari şi unde s-a discutat despre distribuirea banilor de la buget.

Cearta a pornit de la faptul că primarul din Turceni s-a plâns că localitatea lui este mereu nedreptăţită atunci când se împarte bugetul, pe considerentul că încasează taxe mari de la complexul energetic din localitate. „Este adevărat că avem un buget mai mare ca alţii, dar şi problemele sunt mai multe, inclusiv cele create de termocentrală”, a explicat Iordache.

Cu toate acestea, Călinoiu a răbufnit şi i-a reproşat lui Iordache că spune toate aceste lucruri ca să se vadă la televizor. Primarul s-a enervat foarte tare şi a declarat că nu va mai participa la nicio şedinţă convocată de Călinoiu: ”Noi am venit aici pentru că ne doare şi avem probleme. Pe dumneavoastră vă interesează publicitatea, eu regret că am venit la această şedinţă”. Nici Călinoiu nu s-a lăsat şi i-a replicat lui Iordache că tot timpul l-a ajutat. “Da, mi-aţi făcut dosare penale. Am vrut să facem o investiţie acolo, dar m-am ales cu dosare penale”, a urmat afirmaţia surprinzătoare a lui Iordache.

Dosarele lui Iordache

Primarul din Turceni nu a vrut să spună la ce dosare s-a referit. „Am fost ironic când am spus asta”, a declarat Iordache la câteva ore după ce i-a scăpat porumbelul în şedinţa din Palatul Administrativ. Interesant este că pe numele lui Iordache există mai multe plângeri, unele referitoare chiar la afaceri pe care acesta le-ar fi făcut cu firmele controlate de Călinoiu.

Reclamaţiile făcute la adresa lui Iordache la diferite organe de anchetă şi chiar la Ministerul de Interne se referă la faptul că multe dintre firmele care i-au aparţinut înainte de a fi primar şi care sunt administrate acum de apropiaţi ai lui primesc an de an lucrări din banii primăriei. Este vorba de grupul de firme Ydail, care a avut relaţii de afaceri cu firma Romstrade, fondată de Ion Călinoiu.

DIRIGINTELE CĂLINOIU

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a participat ieri la şedinţa lui Călinoiu cu primarii şi s-a arătat surprins de atitudinea preşedintelui Consiliului Judeţean. „Am asistat în mod regretabil la o oră de dirigenţie, nu mă aşteptam la o astfel de ieşire din partea domnului Ion Călinoiu. Un primar nu vine aici la educaţie”, a spus Dian Popescu, şeful de partid al lui Iordache.

Galerie foto


Vizualizări: 242

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: