Burlan, Manţog, Trotea – în cărţi pentru Direcţia Minieră

Cel puţin cinci nume se vehiculează pentru postul de director la Direcţia Minieră din cadrul Electra! Surse sindicale spun că Marin Condescu ar fi anunţat într-o şedinţă că viitorul director ar fi Ionel Manţog. Mai sunt luate însă în calcul şi alte variante, iar Manţog dezminte zvonul.

Dacă Electra va fi înfiinţată, Direcţia Minieră va cuprinde toate exploatările miniere din Oltenia şi va avea în jur de 14.000 de angajaţi. Conducerea acestei direcţii este extrem de disputată, în ciuda lipsei declaraţiilor oficiale.

Unul dintre numele vehiculate pentru şefia Direcţiei Miniere este Daniel Burlan, actualul director general al SNLO, care este susţinut de sindicatele miniere. „Nu este treaba noastră, a sindicatelor, să numim directori, dar noi îl susţinem pe Burlan”, a declarat Gheorghe Etăgan, secretar general al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia. Etăgan susţine că nu are cunoştinţă despre anunţul lui Condescu, cum că Manţog va fi impus de la Bucureşti la şefia Direcţiei Miniere.

Trotea, nevoit să renunţe la energie

O a doua variantă ar fi Tiberiu Trotea, actualul director general al CE Rovinari, considerat soluţia de rezervă a sindicalistului Marin Condescu. Trotea ar fi interesat de o funcţie în minerit, deoarece sucursala termo Rovinari va fi condusă de un om din energie, cel mai probabil de Ion Pisc. Acesta este susţinut atât de directorul Electra, Constantin Bălăşoiu, cât şi de filiala PDL Gorj.

Dan Olaru, actualul director economic din SNLO, ar fi o altă variantă pentru şefia Direcţiei Miniere. Olaru are susţinerea PDL Motru şi ar fi preferat şi pe motivul că, în această perioadă de criză, este bine ca funcţia să fie deţinută de un economist.

O a patra variantă vehiculată este Ionel Paraschivu, directorul EMC Jilţ, apreciat pentru performanţele economice obţinute în acest an şi susţinut de sindicaliştii din Jilţ. Paraschivu a reuşit în acest an să deblocheze cariera Jilţ Nord şi să reducă masiv costul lignitului.

Manţog nu confirmă

Mai multe surse sindicale au susţinut că Marin Condescu a convocat marţi seară mai mulţi lideri sindicali pentru a le da „o veste proastă”: Manţog va fi impus director al Direcţiei Miniere. Vestea nu le-a picat prea bine unora dintre ei, care credeau că Ruşeţ va face jocurile.

Ionel Manţog, actualul director economic al CE Turceni, nu confirmă zvonurile. “Încă nu s-a înfiinţat Electra, iar aceste discuţii sunt premature. Am declarat că  nu îmi doresc un anumit post,” a declarat Ionel Manţog.

Manţog spune că funcţia de director al Direcţiei Miniere este un foarte grea. ”Directorul Direcţiei Miniere trebuie să fie în primul rând un om conştient de ceea ce îl aşteaptă. Situaţia actuală a SNLO nu este prea fericită, probabil va încheia cu pierderi anul acesta. În continuare anii 2011- 2012 vor fi ani foarte grei şi vom constata o reducere a cărbunelui. În al doilea rând  trebuie să fie un om care să ştie să lucreze cu toate instrumentele unui program de restructurare, pentru că fără un astfel de program nu se va putea scoate SNLO din situaţia în care este şi atenţie  programul de restructurare nu înseamnă dat oameni afară, înseamnă modelarea fronturilor de lucru, a programului de activitate pe unităţi, revizuirea contractelor cu prestările de servicii, înseamnă foarte multe lucruri”, a declarat Ionel Manţog.

“Mai sunt şi alţii la rând”, spune Manţog

Deşi Ionel Manţog nu a confirmat aceste zvonuri, surse sindicale spun că Marin Condescu ar fi anunţat în cadrul unei şedinţe că democrat liberalul va fi viitorul director al Direcţiei Miniere. “De vreo câţiva ani mă vehiculez prin toate posturile, de la secretar de stat până la… nu ştiu unde. Este prematură discuţia şi nu înţeleg de ce ar trebui să mă duc eu la Direcţia Minieră, care va fi cel mai complicat şi cel mai greu post din Electra. În fond mai sunt şi alţii la rând”, a mai spus directorul economic al CE Turceni, Ionel Manţog.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: