Pe cine mai e dispus să vândă Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova!

Antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, a declarat că orice jucător este de vânzare, în schimbul sumei potrivite pentru club. Ba chiar și antrenorul poate fi cedat de Mihai Rotaru, în cazul unei oferte convenabile.
În ultima perioadă, s-au vehiculat multe oferte pentru jucătorii formaţiei din Bănie, cei mai căutaţi fiind golgheterii Alexandru Mitriţă şi Ştefan Baiaram.
Mirel Rădoi a declarat că Alexandru Cicâldău şi Luis Paradela vor reveni mai devreme decât se preconiza, dar tot nu vor mai prinde vreun meci în acest sezon, ei urmând să fie apţi abia pentru stagiul de pregătire din vară.
Antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, a transmis public că nimeni nu este de netransferat de la Universitatea Craiova. „În mare, indiferent de adversar, ne vom păstra principiile, cu liniile sus, presing, să controlăm jocul, să aducem oameni între linii şi apoi să verticalizăm, să atacăm profunzimea. Ce ne lipseşte: îmi doresc să recuperăm cât mai multe mingi şi să fie recuperate în zona 1, în ultimii 30 de metri, nu în partea neutră, cred că astfel am marca mult mai multe goluri, fiindcă apărarea noastră este deja la centrul terenului.
Să ajungem noi acolo (în cazul în care la vară vor pleca Mitriţă şi Baiaram, n.r.). Am spus-o, dacă sunt oferte la vară, clubul e dispus să negocieze pentru orice jucător. Chiar şi pentru antrenor, aşa am înţeles. Oricum, s-a vorbit puţin despre jucătorii din spatele lui Baiaram şi Mitriţă, care se luptă şi recuperează. Fără efortul lor, nu ar fi avut cei din faţă reuşitele pe care le-au avut.
Acum două etape, toţi ne vedeau în criză, în cădere liberă, iar acum toţi se tem de noi. Mă bucur, însemană că băieţii fac ce trebuie, n-ar trebui să fie panică, presiune pe noi, jucătorii trebuie să continue la fel, pentru că datorită lor suntem aici. Nu ne vom da la o parte, cât timp vom avea şanse.
A revenit Jovo Lukic, iar Paradela şi Cicâldău vor reveni mai devreme decât s-a preconizat, sunt prezenţi la bază în fiecare zi, recuperarea decurge foarte bine, dar este exclus să riscăm cu ei în acest sezon. Îi pregătim în vară, să prindă măcar ultima perioadă a stagiului. Vom vedea în ce perioadă, în funcţie de locul pe care-l vom ocupa”, a declarat Mirel Rădoi.
Universitatea Craiova întâlneşte U Cluj, sâmbătă, de la ora 20.00, pe Cluj Arena, în etapa 6 a play-off-ului.
Vizualizări: 221
Distribuie Trimite pe WhatsApp