Călătorie în timp! Au decolat în anul 2024 și au ajuns în 2023!

Se tot vorbește de călătorii în timp care ar putea fi posibile în viitor, dar, figurat vorbind, ele au loc deja în prezent. Pasagerii unui avion au decolat în anul 2024 și au ajuns la destinație în anul 2023!

Unul dintre marile visuri ale omenirii, călătoria în timp, a devenit posibilă deja pentru câteva sute de pasageri ai unor avioane care au zburat în perioada trecerii în noul an. Fizicienii nu au reușit până acum să găsească o modalitate de a face acest lucru posibil dar mai multe sute de persoane aproape că au călătorit în timp.

În funcție de zona pe Pământ există un anumit fus orar care este stabilit în funcție de timpul universal coordonat (UTC). Trebuie precizat că fusul orar nu este altceva decât ora locală a unei regiuni sau a unei țări. Este bine de știut că diferența între două fusuri orare vecine este de o oră.  Așa se face că distanța dintre Japonia și Statele Unite ale Americii, mai exact între Tokyo și Los Angeles, este foarte mare (aproximativ 8800 de km), astfel că și diferența de fus orar este considerabilă, nu mai puțin de – 17 ore. Drept urmare, mai mulți pasageri ai unui avion care a plecat, din Tokyo, în data de 1 ianuarie 2024 a ajuns, la Los Angeles, în ziua de 31 decembrie 2023. Un pasager a postat biletul de îmbarcare pe rețelele sociale și a devenit viral imediat. Cert este că toți pasagerii acelui avion au reușit ”să călătorească în timp”, scriind astfel o mică parte de istorie fără să vrea.

Cea mai mare diferență de fus orar din lume este de 26 de ore, ea existând între cea mai estică insulă din Rusia, insula Big Diomede, și insula Little Diomede din Alaska, Statele Unite ale Americii. Aceste două insule sunt separate doar de o distanță de aproximativ 3,8 kilometri, dar se află pe fusuri orare extrem de diferite din cauza convențiilor de a delimita granițele pe baza meridianelor. Astfel, în timp ce pe insula Big Diomede este miezul nopții, pe insula Little Diomede este miezul zilei din ziua anterioară. Aceasta demonstrează cum convențiile și granițele administrative pot crea diferențe de fus orar extrem de mari în locuri apropiate geografic.

Vizualizări: 2,987

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: