Borăscu: Lucrările de modernizare a drumurilor continuă
Vremea prielnică din ultima vreme a permis autorităţilor locale din Borăscu să dea startul lucrărilor de modernizare a două drumuri din localitate. În această perioadă se derulează și lucrări de curățenie la nivelul comunei, unde a fost mobilizată aproape întreaga comunitate. De asemenea, primarul Constantin Țucu spune că în zilele ce urmează vor fi igienizate mare parte din fântânile publice din Borăscu.
Investiţiile continuă în comuna Borăscu și în acest an. Autorităţile locale anunţă că lucrările de modernizare la două drumuri de importanţă majoră au fost demarate. Este vorba de şoselele care fac legătură între satele Calapăru şi Scorușu şi cel de la Borăscu până la Mănăstirea Dealu Mare, hotar Turceni. Aceste şosele sunt modernizate pe fonduri guvernamentale. "Am început lucrările pe drumurile comunale. Continuăm modernizarea drumurilor comunale DC 68, pe o distanţă de 2787 de metri, şi DC 72B, care va fi modernizat pe o distanţă de 3900 metri. Lucrările au fost demarate de circa o săptămână. Am început cu pietruirea acestora, dalare şanţuri şi, automat, cum timpul va permite, turnăm asfaltul. Noi sperăm să finalizăm cât mai repede, este şi în funcţie de cum primim fondurile de la Ministerul Dezvoltării. Pe parcurs ce se lucrează, se fac decontări", a declarat Constantin Ţucu, primarul comunei Borăscu.
Curăţenie de primăvară
Autorităţile locale au dat startul curățeniei de primăvară în comună, astfel încât toate satele să capete un nou aspect. "Ne-am pregătit pentru luna curăţeniei. Am achiziţionat saci, am adus la cunoștință cetățenilor de activităţi şi i-am mobilizat. Lucrăm și cu cei de la 416, la fel, mobilizați pe sate, pentru a declanșa urgent acțiunea de curăţenie, de strângere a gunoaielor, lucrări de văruire a pomilor, de curăţare a şanţurilor. Vom pune accent pe toate zonele din localitate", a precizat primarul comunei Borăscu.
La nivelul comunei sunt circa 25 de fântâni publice. Autorităţile locale spun că le vor igieniza și că la o parte din acestea se vor face recoltări de probe pentru a avea siguranța că apa este potabilă. După obţinerea rezultatelor de laborator, reprezentanții primăriei vor pune afişe la fântâni pentru ca localnicii să ştie dacă apa este sau nu bună de băut.