Bogoi: Nu este nimic imposibil, nici să luptăm pentru promovare

Pandurii Târgu Jiu a început stagiul de pregătire al acestei veri cu acelaşi staff tehnic, antrenorul principal Adrian Bogoi, antrenor secund Dorian Gugu şi antrenorul cu portarii Eugen Căţelu, mai puţin antrenorul secund Dragoş Militaru care şi-a manifestat intenţia de a pleca la Gilortul Cărbuneşti.

Pandurii Târgu Jiu are acelaşi antrenor şi în noul sezon, Adrian Bogoi, care se află de un an şi jumătate la Târgu Jiu. Acesta a acceptat din nou provocarea de a antrena echipa de tineri pe care o are la dispoziţie la Târgu Jiu şi în care cei mai „vârstnici” jucători au doar  24 de ani.

După cum s-a văzut din lotul prezent la reunire şi cel cu care s-a intrat în cantonament, Bogoi are la dispoziţie cam aceiaşi jucători din sezonul trecut,  20 dintre aceştia evoluând deja la Pandurii sau măcar debutând sezonul recent încheiat, doar Dănăricu făcând excepţie pentru că a fost accidentat tot sezonul.

Robert Lică lipseşte în aceste zile de la pregătire pentru că a suferit o entorsă în primele zile de pregătire. „În mare o să ne bazăm pe cei care au rămas din lotul din sezonul trecut, dar mai avem nevoie de jucători cu experienţă, care să vină cu un plus şi să crească pe lângă ei şi aceşti copii care sunt în continuare la echipă, pentru că avem un lot foarte tânăr”, a explicat Bogoi situaţia lotului actual, care include şi opt tineri juniori ai clubului.

La ultimul meci din sezonul trecut, cel de la Cluj, Pandurii a avut o echipă cu o medie de vârstă de 19 ani şi câteva luni evoluând cu multă ambiţie contra unei echipe cu mari pretenţii de promovare. Chiar dacă au pierdut, tinerii de la Pandurii, printre care şi doi juniori de 16 ani, Rasoveanu şi Safta, nu s-au făcut de râs. Totuşi Bogoi este convins că este nevoie de jucători care să dea valoare şi să crească nivelul echipei.

Cu toate că are un lot la fel de tânăr şi acum, şi probabil va avea din nou cea mai mică medie de vârstă din Liga 2, Adrian Bogoi nu îşi pierde optimismul, însă în anumite limite, şi chiar are simţul umorului afirmând că Pandurii se poate lupta şi la promovare: „Nu este nimic imposibil, nici să luptăm pentru promovare, dar trebuie să plecăm de pe aceeaşi linie cu celelalte echipe. Dacă păstram lotul, sau măcar cei mai buni jucători pe care i-am avut în această perioadă de când eu am venit la Pandurii, de un an şi jumătate, aveam acum cea mai competitivă echipă din Liga 2. Dar dacă era şi bine finanţată bineînţeles. Trebuie să o luăm iar de undeva de la zero şi, dacă se vrea promovarea, trebuie să se aloce şi un buget adecvat. Şi atunci desigur, ne vom lupta şi pentru promovare”.

Deocamdată însă Pandurii nu a anunţat nic un buget, are angajaţii neplătiţi de aproximativ un an şi jumătate, jucători neplătiţi de un an sau alţii de o jumătate de an şi se pare că are şi interdicţie la transferuri. Aşa că Bogoi va trebui să se mulţumească cu ceea ce are în lot pentru că jucătorii străini, vehiculaţi prin presa centrală că ar fi adusi de Adrian Ilie,  nu au mai ajuns luni la intrarea echipei în cantonament.

Vizualizări: 796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: