Biciclist neatent, lovit de mașină

O șoferiță de 23 de ani, din comuna Melineşti, județul Dolj, a avut parte de un eveniment neplăcut pe un drum din Gorj. Aceasta a acroșat cu oglinda de la mașină un biciclist neatent, pe un drum comunal din Crușeț.

Biciclistul de 59 de ani, din Crușeț, se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie și a efectuat virajul la stânga, fără a se asigura corespunzător, intrând în fața autoturismului. În urma evenimentului, biciclistul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătoarea auto a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, anunță IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 2,192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: