Bergodi recunoaşte că are probleme la Craiova

Antrenorul Cristiano Bergodi a dezvăluit ce probleme are Universitatea Craiova după ce oltenii au disputat primul meci după pandemie. Tehnicianul consideră că trebuie să îmbunătăţească jocul echipei pentru a spera la câştigarea titlului.

Cristiano Bergodi a debutat cu dreptul pe banca tehnică acelor de la Universitatea Craiova, toate acestea după ce oltenii au luat trei puncte din meciul jucat cu Astra Giurgiu, dar antrenorul italian a dezvăluit ce problemă are gruparea din Bănie. Bergodi recunoaște că echipa sa a avut un meci dificil cu Astra Giurgiu și a anunțat că gruparea din Bănie trebuie să își îmbunătățească jocul pe faza defensivă.

„A fost un meci în care am suferit, dar echipa a arătat bine în prima repriză. Am avut şase, şapte ocazii foarte bune,am dat două goluri. A fost un meci reuşit, e normal că la început nu avem un ritm. Nu putem compara un meci amical cu un meci oficial. Băieţii au jucat bine, au avut multe ocazii”, a spus Cristiano Bergodi despre victoria obținută de Universitatea Craiova cu Astra, 2-1. Tehnicianul italian care a semnat în urmă cu aproape o lună cu Universitatea Craiova a vorbit şi despre lupta la titlu în sezonul 2019– 2020, acolo unde echipa din Bănie se luptă cu CFR Cluj și FCSB, precizând că nu va fi uşor şi că echipa sa trebuie să îmbunătăţească jocul pe faza defensivă.

Vizualizări: 1,340

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: