Târgu Jiu: Cât costă masa de Paște dacă o comanzi la restaurant

Chiar dacă le-a fost suspendată activitatea în perioada stării de urgență, restaurantele din Târgu-Jiu au încercat să se adapteze situației. Pentru că își respectă clienții și nu vor să pună lacătul pe afacere, pe lângă meniul zilei distribuit la domiciliu, administratorii pregătesc și pachete de Paște pentru cei care nu au timp sau chef să gătească.

Cu un simplu telefon poți umple masa de Paște cu bucate alese, dar asta costă. De exemplu, un restaurant din Târgu-Jiu a creionat un meniu compus din 300 de grame de drob, 500 de grame de salată boeuf, 20 de sarmale cu mălai, varză și ardei iute, patru piftii, un kilogram de carne de miel sau curcan la cuptor, un cozonac, o pască și 8 ouă roșii, toate la 265 de lei.

Un alt restaurant pregătește sarmale tradiționale, răcituri de curcan sau porc, drob de miel, salată boeuf sau alte preparate la cererea clientului, iar prețul se calculează în funcție de cantitate și de solicitări.

Și cofetăriile sau patiseriile vin în sprijinul gospodinelor care nu au timp suficient să pregătească desertul, pasca și cozonacul pentru Paște. ”Dată fiind situația excepțională în care ne aflăm anul acesta, toate comenzile de Paște se vor livra la domiciliu, livrarea fiind gratuită. Ne-am dori să putem onora cât mai multe comenzi, dar, din păcate, se vor prelua și livra comenzi doar în Târgu Jiu, nu și în afara orașului. Ne pare rău pentru această situație și vă mulțumim pentru înțelegere! Comenzile se preiau telefonic, începând de miercuri, 8 aprilie. Livrarea se va face vineri, 17 aprilie, între 8-20 și sâmbătă, 18 aprilie, între 8-16!”, anunță o cofetărie cunoscută din Târgu-Jiu.

Vizualizări: 2,798

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: