Bătut la serviciu de un coleg
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi duminică prin apelul 112 de un bărbat de 41 de ani, din comuna Băleşti, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un coleg de serviciu.
“La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că înainte ca cele două persoane să intre în serviciu, apelantul ar fi fost agresat de un bărbat de 45 de ani, din comuna Borăscu, în urma unui conflict spontan. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe”, transmite IPJ Gorj.
Polițiștii din Motru au luat, față de agresor, măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.