Bătaie pe gradaţiile de merit în învăţământul gorjean

Aproape 280 de cadre didactice, directori și alți salariați din învățământul gorjean și-au depus dosarul în vederea obţinerii gradației de merit. Doar 210 dintre aceștia vor avea șansa să obțină bonusul de 25% la salariul de bază. Este posibil însă ca nici acestea să nu fie acordate în totalitate, asta pentru că anul acesta condiţiile de acordare sunt mult mai restrictive decât în anii trecuţi.

Doar 210 gradaţii de merit vor fi oferite anul acesta la nivelul judeţului Gorj, mare parte din aceste suplimente salariale fiind destinate profesorilor, respectiv 194, restul fiind pentru personalul nedidactic. Nu mai puțin de 277 de dosare au fost depuse în vederea obţinerii gradaţiei de merit. ”Suntem în perioada 2-13 iulie când are loc verificarea dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiilor de merit și acordarea punctajelor de către comisia de evaluare. Cu o săptămână înainte, în fiecare consiliu consultativ s-a făcut verificarea fiecărui dosar de către membrii din consiliile consultative. Între 16 şi 17 iulie va fi aprobată lista cu punctajele acordate în urma evaluării de către Consiliul de Administraţie al ISJ Gorj, rămânând ca ulterior această listă să fie înaintată către Ministerul Educaţiei pentru aprobare”, a declarat Daniel Mocioi, inspectorului general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj.

Solicitanţii au depus la dosare documente referitoare la activitatea didactică, științifică și activitatea în comunitate. Fiecare punctaj a fost defalcat pe specializări. Comisia care evaluează dosarele este formată din reprezentanţi ai inspectoratului și ai sindicatelor, președintele acesteia fiind Daniel Mocioi. Cei care vor fi nemulțumiți de punctajul obținut vor avea posibilitatea să depună contestații.

”S-a ridicat ştacheta”

Conform adjunctului Daniel Mocioi, începând din acest an, candidații la gradații de merit trebuie să obțină un punctaj mai mare pentru a beneficia de sporul de 25%. ”De gradaţia de merit va putea beneficia orice cadru didactic din învăţământul gorjean care reuşeşte să întrunească un număr de minimum 65 de puncte în completarea fişei de evaluare. Anul trecut, era necesar un minim de 35 de puncte. După cum vedem, pentru anul acesta s-a ridicat ştacheta. Având în vedere că este o diferenţă de 30 de puncte față de anul trecut, cred că unele cadre didactice şi-au reevaluat activitatea înainte de a-și depune dosarele și cred că faţă de anii anteriori unele cadre didactice chiar nu şi-au mai depus dosarul, considerând că nu întrunesc minimul de 65 de puncte”, a explicat Daniel Mocioi.

Conform unor surse, trei inspectori școlari și-au depus dosarele pentru gradația de merit, dar și Dorin Tașcău, directorul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”, Cristian Antonie, directorul Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, Carmen Dănăricu, directorul Colegiului Tehnic ” General Gheorghe Magheru”, precum și Bogdan Constantin, directorul adjunct al Colegiului Tehnic ”Ion Mincu”, dar și alți directori de școli din județ. Gradaţiile de merit se acordă pe o perioadă de 5 ani.

Vizualizări: 2,629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: