Arbori masivi devin opere de artă. Începe festivalul de sculptură, la Polovragi!
Tabăra de sculptură „Simboluri dacice în arta lemnului din România", ediția I, va debuta miercuri, 11 iulie, la Polovragi. Artiştii participanţi au sosit în localitate. Și-au ales lemnele pe care timp de 10 zile le vor transforma în opere de artă. La final, creaţiile lor vor înfrumuseţa poiana din faţa Mănăstirii Polovragi.
Artişti din toată țara vor participa la prima ediție a acestui festival de sculptură în lemn. Pe lângă sculptorii care vor folosi uneltele clasice utilizate pentru lucrul cu lemnul, vor fi și câțiva care vor folosi drujba. ”Mă bucur nespus că au răspuns prezent nume sonore în sculptura în lemn din România. Este vorba de domnul Ștefan Bara care vine tocmai de la Huedin, Cluj, Ștefan Groza din Baia Mare, Radu Lazăr din județul Bihor, domnul Strâmtu, de-al nostru, gorjean, domnul Rotaru de la Crasna, domnul Ioan Ungur din Mureș, Viorel Rădăcină din Bran și Gabriel Rizea din Craiova. Am reușit să-i aducem aici, la Polovragi. Această săptămână și cea viitoare vor fi ca o sărbătoare”, a declarat Pompiliu Ciolacu, reprezentant al Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, co-organziator al evenimentului.
Simbolurile dacice, aduse în actualitate
Artiştii vor realiza creaţii reprezentative pentru arta lemnului care vor readuce în memoria publică simboluri dacice străvechi. ”Este un festival ce îşi propune să aducă în față simbolurile dacice, pentru că aici, la Polovragi, a funcționat o așezare dacică fortificată, fapt atestat prin săpăturile din zona Cheilor Oltețului. Finanțarea efectivă a acestui festival este de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, care ne-a sprijinit cu 10.000 lei. Ne-a sprijinit cu 10.000 lei și domnul Viorel David, directorul Artego, care este un om de cultură, deși are alte studii, dar un om profund cultural. De asemenea, un consătean care are o firmă de construcţii în București a venit cu 5000 lei. Se asigură masă, cazare pentru participanţi şi un fond de premiere”, a declarat Gheorghe Epure, primarul comunei Polovragi.
Printre obiectele din lemn ce vor fi realizate va fi o poartă cu însemne dacice. ”Mi-am propus să fac o portiţă tradițională din zona Cluj-Sălaj, de dimensiune 2.5mx3m, acoperită cu șindrilă, cu forme vechi dacice, care s-au transmis până în ziua de azi”, a explicat Ștefan Bara, participant.
Gorjeanul Ștefan Strâmtu spune că va realiza ceva inedit. ”Voi realiza o lucrare, nu știu exact dimensiunea, cred că peste 2.5 m, în care voi reprezenta o fată care, să zicem, m-a impresionat pe mine. Un simbol al pădurii, cum sunt ielele, de exemplu. Cred că o să aibă o ie care o să fie împodobită cu motive tradiționale și sper să placă, să fie înțeleasă de oamenii de aici și de ceilalţi artişti. Voi sculpta doar manual, fără aparate”, a spus Ștefan Strâmtu.
La finalul taberei, operele vor fi amplasate pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. Festivalul de sculptură în lemn se va încheia în data de 19 iulie.