„Bărbărie” şi „Nika” rămân cu aceeaşi pedeapsă
Într-o perioadă în care apar tot mai des cazuri de tineri care au un comportament cel puţin „ciudat”, unii dintre ei fiind implicaţi în fapte violente extrem de grave, judecătorii au pronunţat condamnarea definitivă într-un dosar de trafic de droguri în care inculpaţii sunt un localnic din Bîlteni şi un prieten de-al său albanez.
Nicolae Marian Păsărin, zis „Bărbărie”, şi Klodjan Sinani, fost „Nika”, au contestat sentinţa pe care au primit-o în vară la Tribunalul Gorj, sperând că vor primi o pedeapsă mai blândă la Curtea de Apel Craiova, mai ales că şi-au recunoscut de la început faptele şi au pledat vinovaţi în faţa judecătorilor. Magistraţii din Bănie au respins însă apelurile celor doi inculpaţi şi, ca urmare, aceştia vor executa pedepsele pe care le-au primit de la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Gorj.
În vară, ambii inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc. Păsărin a primit atunci 6 ani cu executare, iar amicul său care îi făcuse lipeala cu mafia albaneză din Italia s-a ales cu 6 ani şi 3 luni de puşcărie. Ambii sunt în spatele gratiilor din 27 februarie, din momentul prinderii lor în flagrant, sentinţa Tribunalului Gorj obligându-i şi la plata a câte 4.000 de lei cheltuieli judiciare către statul român. Judecătorii au mai dispus şi confiscarea celor circa 30 de grame de cocaină găsite asupra lor. Prinderea acestora s-a realizat în urma unui flagrant desfăşurat chiar la Bîlteni, la scurt timp după ce „Bărbărie” venise în ţară cu drogurile pe care urma să le vândă prin cluburile din judeţ.