Bani pentru continuarea asfaltărilor într-o comună din Gorj
Vești bune în Săptămâna Mare pentru localnicii din Crasna. Autoritățile locale au primit aproximativ 8.000.000 de lei pentru a finaliza modernizarea tuturor drumurilor din localitate.
Vorbim de a doua tranșă de finanțare, de această dată prin Compania Națională de Investiții. Cu acești bani vor fi asfaltați aproximativ 11 kilometri de drumuri sătești, marea majoritate fiind ulițe și ulicioare care nu au fost niciodată modernizate. Odată finalizate aceste investiții, infrastructura rutieră din comuna Crasna va fi realizată în procent de 98%.
Prima tranșă de bani pentru asfaltări la Crasna s-au primit prin programul ”Anghel Saligny”. Este vorba de 4.800.000 de lei pentru modernizarea a 5 kilometri de drumuri. Pentru acest proiect se obțin ultimele avize în vederea începerii lucrărilor.