Greu de găsit salvamari pentru bazinul de înot de la Târgu Jiu!

La mai bine de jumătate de an de la finalizarea sa, bazinul acoperit de înot de la Târgu Jiu ar putea fi deschis în sfârșit. Asta dacă se vor găsi cei patru salvamari necesari pentru a acoperi programul de funcționare al bazinului.

Preluat de la constructor încă din luna septembrie a anului trecut, bazinul acoperit de înot realizat din fonduri de la Guvernul României ar putea fi deschis în curând. Deși se avansase la un moment dat luna martie ca luna în care se va deschide pentru public, bazinul este încă închis pentru că nu poate fi autorizată funcționarea sa fără personal de salvare, respectiv salvamari care să acopere programul de funcționare al acestuia.

Atunci când va fi dat în folosință bazinul trebuie să aibă angajat, la administratorul acestuia, care este societatea Edilitara, patru salvamari.

Municipalitatea nu poate obține autorizarea bazinului fără a avea salvamar prezent pe toată perioada în care se desfășoară activitate în bazin, așa cum prevede legea.

Problema este că, la nivelul Municipiului Târgu Jiu, nu se găsesc prea mulți salvamari, mai ales că persoanele respective trebuie să fie angajate ale societății Edilitara. Chiar dacă sunt persoane care dețin un astfel de certificat de salvamar, nu toate aceste persoane sunt dispuse să se angajeze cu program de opt ore pe zi la Edilitara. Totuși au existat trei persoane cu această calificare care s-au interesat de activitatea pe care o pot desfășura la societatea Edilitara.

Pentru a putea acoperi toată perioada de funcționare a bazinului, respectiv programul zilnic, inclusiv în week-end, este nevoie de patru salvamari, în caz contrar bazinul riscă să nu primească autorizațiile necesare pentru funcționare.

Conform unei hotărâri de Consiliu Local recent votată, s-au stabilit și tarifele de intrare la bazin dar și programul de funcționare al acestuia.

În document este specificat că programul de funcționare al bazinului va fi între orele 8 – 24, cu precizarea că între orele 8 – 16 va fi folosit de unitățile de învățământ. Tot în aceeași hotărâre sunt prezentate și tarifele de intrare la bazin, între 10 și 20 de lei pe oră, dar va exista și un sistem de abonamente mai avantajos pentru cei care vor să meargă mai des la înot.

Bazinul va putea fi folosit în mod gratuit de către elevii din Târgu Jiu, conform unor programări transmise de profesorii de sport, iar dacă vor dori să vină la bazin după ora 16:00, aceștia vor plăti 10 lei pentru o oră. Adulții vor plăti 20 de lei pe oră, existând și o facilitate pentru pensionari care vor plăti 15 lei pe oră.

Bazinul din Târgu Jiu are dimensiuni de 12,5 m x 25 m și este dotat cu cele mai moderne echipamente și instalații de tratarea apei și climatizarea aerului, mobilier adecvat, grupuri sanitare, precum și vestiare.

Galerie foto



Vizualizări: 714

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: