Bălăeţ: Cea mai mare problemă este cu psihicul sportivilor
Directorul CSM Târgu Jiu îşi face probleme pentru sportivii clubului care se apropie de un an fără competiţii. Dacă la baschet a existat o încercare de pornire a sezonului, eşuată din cauza infectărilor, la handbal nici măcar nu se discută de o posibilă reluare.
Programarea campionatului de handbal la Divizia A încă nu s-a făcut handbalistele de la CSM Târgu Jiu aşteaptă cu nerăbdare să poată juca un meci oficial. Echipa de handbal locală s-a reunit încă din iunie şi a reluat antrenamentele dar nici până acum nu se ştie exact când va putea juca în campionat. Jucătoarele de la CSM Târgu Jiu nu au mai avut ocazia să joace din luna martie a acestui an, iar conducerea clubului consideră că acest lucru afectează moralul handbalistelor. “Am văzut că a început competiția în Liga Florilor, și acolo cu o grămadă de probleme. Am văzut echipa Prahova Ploiești, care a fost colega noastră de serie anul trecut, că a jucat doar cu 8 jucătoare pe foaie. Au avut 9 infectate, dar întrecerea internă s-a pornit. Sper, cât de curând, să înceapă și Divizia A”, a precizat directorul CSM, Robert Bălăeţ, care crede că lipsa întrecerilor afectează psihic jucătoarele: „Cea mai mare problemă este cu psihicul sportivilor. Există această incertitudine și aș minți să le spun că începem mâine sau poimâine… Dacă de antrenat, te antrenezi, psihicul este cel mai afectat, pentru că nu au mai jucat de luni de zile și nici nu se întrevede, din ce văd, o posibilitate. Situația națională, situația mondială sunt încurcate în acest moment”.
La un moment dat s-a discutat despre posibilitatea de a se relua şi întrecerea din Divizia A feminină în acelaşi sistem de turnee ca şi Liga Florilor.