Băiatul care a filmat scena cu fetița umilită și-a cerut scuze
“Îmi cer sincer scuze victimei pentru înregistrarea și distribuirea faptei celor patru fete implicate”, a scris tânărul de 14 ani într-un mesaj pe pagina de socializare, în care a transmis că regretă cele întâmplate. Este vorba de băiatul care a filmat cum mai multe fete au obligat o altă fată să stea în genunchi, apoi au scuipat-o, lovit-o cu palma, cu piciorul în față, au tras-o pe păr și au târât-o pe jos.
Teroarea exercitată de unii copii asupra altor copii nu este ceva nou, dar nivelul de violență din cele două filme care au apărut în spațiul public a șocat, motiv pentru care una din fetele de 14 ani, care a participat la ambele agresiuni, a fost reținută 24 de ore în arestul IPJ Gorj.
Tânărul care a filmat a scris un mesaj prin care își asumă fapta, pe care spune că o regretă: “După multe critici, înjurături, amenințări din partea lumii și critici din partea prietenilor, vreau să îmi cer sincer scuze victimei pentru înregistrarea și distribuirea faptei celor patru fete implicate. De asemenea, îmi cer scuze și vouă pentru cuvintele spuse în timpul filmării. Nu vreau atenție și îmi asum tot ce am făcut..., alții nu au făcut asta, dar eu o fac. Vreau de asemenea să vă mulțumesc că mi-ați deschis ochii spre a realiza ce faptă am făcut. Autoritățile se vor ocupa de caz, aplicând sancțiunile necesare. Îmi cer scuze tuturor și sper să îmi iertați fapta”.
De altfel, toți cei implicați în aceste scandaluri au între 12 și 14 ani. Din păcate, imagini cu fetițele bătute, neblurate, au fost publicate, ceea ce este tot o agresiune la adresa acestora. Copiii agresori, dar și cei care au filmat, au fost la rândul lor tratați în mediul online cu o agresivitate extremă, ca și cum ar fi infractori recidiviști sau chiar mai rău de atât.
Situația trebuie tratată cu calm, pentru că un copil care a devenit atât de agresiv este posibil să fie și el victimă a societății, a mediului în care a trăit. Psihologii și oamenii legii vor avea mult de lucru, dar reacțiile extrem de violente stârnite în societate de cele întâmplate la Târgu Jiu arată că nu copiii implicați sunt singurii vinovați.