Una dintre adolescentele agresoare, dusă în arest
O tânără de 14 ani a fost reținută 24 de ore, după ce a participat la ambele agresiuni asupra unor fete de 12 și 13 ani, care au fost filmate și distribuite în spațiul public.
"In continuarea cercetărilor efectuate de polițiști, o tânără de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj", a transmis IPJ Gorj.
Două fete care au 14 ani împliniți s-au ales cu dosar penal, celelalte fiind mai mici nu pot răspunde în fața legii pentru faptele lor. Cu toții, victime și agresori, dar și cei care au filmat, vor fi consiliați psihologic timp de mai multe luni.
Reamintim că o agresiune s-a produs pe 5 septembrie, când o fată de 13 ani a fost pusă în genunchi, scuipată, pălmuită, lovită cu palma și piciorul peste față, apoi trasă de păr de trei fete și târâtă de jos. Fata nu le-a povestit nimic părinților, de frică.
Ulterior a apărut în spațiul public filmarea unei agresiuni din iulie, petrecută în fața unui bloc din Târgu Jiu, unde o fată de 12 ani a fost scuipată, pălmuită minute în șir de trei fete, dar și lovită cu picioarele în burtă.
Cazurile au șocat o țară întreagă, mai ales că victimele nu ripostau, nu fugeau, nu cereau ajutor și nici nu au povestit părinților, de teamă.