Ce sancțiuni au primit părinții copiilor care au umilit două fete din Târgu Jiu

Cazul fetițelor din Târgu Jiu, bătute și scuipate de un grup de copii de aceeași vârstă, a stârnit indignare la nivel național. În scandaluri sunt implicați copii între 12 și 14 ani, pentru faptelor lor fiind răspunzători părinții.

IPJ Gorj a amendat cinci adulți, părinți ai copiilor în cauză. "Față de 4 bărbați cu vârste cuprinse între 41 și 52 de ani și o femeie de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, părinții tinerilor implicați în evenimentul din data de 5 septembrie a.c., a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, conform Legea nr.61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice", a transmis IPJ Gorj.

Reamintim că prima filmare a apărut în spațiul public duminică, fapta petrecându-se cu o zi mai devreme. "Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu", a transmis poliția.

Fiind verificate conturile de socializare ale copiilor implicați, a mai fost găsit un video făcut în vară. "La data de că 15 iulie a.c., trei tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 12 ani din municipiul, respectiv pentru infractiunea de amenintare", a comunicat Poliția.

Într-un al treilea film apare un băiat cu un pistol care pare real și care amenința acum câțiva ani că merge la școală și îi împușcă pe toți. 

Cântăreața Delia a reacționat pe Instagram. "Nu am cuvinte....efectiv!E socant!!!! Niste fetite capabile de atata violenta!!!", a scris artista.

Vizualizări: 3,390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: