Avertizare meteo
Meteorologii anunţă că, începând de marţi seara, 12 aprilie, vor fi temperaturi minime preponderent negative, iar în nord-vestul şi centrul ţării se va semnala brumă, până joi dimineaţa. Miercuri, în zece judeţe din în Moldova, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei va fi în vigoare un Cod galben de vânt puternic.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de ora 21.00, până joi, 14 aprilie, la ora 9.00.
"Temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă în nord-vestul şi centrul ţării, iar pe arii mai restrânse, în noaptea de marţi spre miercuri (12/13 aprilie), şi în regiunile vestice şi în zonele deluroase din restul teritoriului", au transmis meteorologii.
Totodată, aceştia au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă miercuri, între orele 10.00 şi 20.00.
"În intervalul menţionat, în Moldova, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...60 km/h, iar pe arii restrânse rafalele vor depăşi 65...70 km/h", a arătat ANM.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 45...55 km/h, vor fi miercuri şi în restul Munteniei şi al Dobrogei, iar pe parcursul zilei de marţi, local, în jumătatea estică a ţării.
Codul galben de vânt puternic va viza judeţele Bacău, Brăila, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.
În zona municipiului Bucureşti, de marţi, de la ra 21.00 şi până joi, la ora 9.00, vremea va fi frumoasă, însă cu valori termice nocturne sub cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă din cursul zilei de miercuri va fi de 16...18 grade, iar cea minimă, din cursul nopţilor, de 2...4 grade, mai scăzută în zona periurbană.