Avertismentul jandarmilor pentru pescari. Au fost aplicate sancțiuni

Jandarmeria Gorj reamintește că în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv au fost instituite măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale. 

Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadã de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit. 

De la începutul perioadei de prohibiție până în prezent, jandarmii gorjeni au aplicat un număr de 34 sancțiuni contravenționale (din care 20 avertismente scrise și 14 amenzi, în valoare de 6000 lei) pentru pescuit în perioada de prohibiție sau pentru neprezentarea permisului de pescuit, fiind ridicate și 3 permise în vederea suspendării pe o perioadă de 90 de zile. 

Și în perioada următoare vor desfășura acțiuni de impunere a respectării prevederilor privind pescuitul și acvacultura în habitatele piscicole naturale din județul Gorj.

Vizualizări: 1,367

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: