Avertisment: Pandurii are bunuri de valorificat de 8-9 milioane de euro
Conflictul deschis dintre creditorii clubului Pandurii Târgu Jiu şi autorităţile locale ar putea lăsa comunitatea locală fără posibilitatea de a mai folosi Stadionul Municipal. Preşedintele Adunării Creditorilor de la Pandurii, Marin Condescu, avertizează că se va pune sechestru pe toate bunurile în care clubul a investit până la recuperarea datoriilor, precizând că Pandurii are bunuri de valorificat de 8-9 milioane de euro.
Autorităţile locale au toate şansele să ţină stadionul închis dacă Pandurii Târgu Jiu ar intra în faliment. Deocamdată clubul târgujian a cerut suspendarea deciziei instanţei care a admis cererea lichidatorului judiciar de a deschide procedura de faliment şi a făcut şi apel la această decizie. Dar, dacă nici una dintre aceste cereri nu se va soluţiona pozitiv pentru Pandurii, creditorii nu vor mai fi de acord ca bunurile în care clubul a investit să fie cedate altor entităţi spre folosinţă, pentru că acestea vor intra sub sechestru.
Iar printre aceste bunuri se află terenul de fotbal şi pista de atletism din incinta Stadionului Municipal.
Marin Condescu, în calitate de preşedinte al creditorilor de la Pandurii, i-a avertizat pe acționari că sunt multe bunuri, realizate de-a lungul timpului din banii clubului, care ar putea fi puse sub sechestru pentru a fi scoase la vânzare. „Lucrurile sunt mult mai complicate, iar marii artizani ai acestei strategii de a duce clubul Pandurii cu orice preţ spre faliment, deşi ştiu precis că trebuie să achite datoriile, ar putea să aibă consecinţe pe care nu şi le-au închipuit niciodată. Unul dintre cele mai bune exemple este acela că pe toate investiţiile clubului Pandurii se va pune sechestru şi vor fi scoase la vânzare. Iar dintre investiţiile clubului sunt şi terenul unu de fotbal, pista de atletism, terenurile 2 şi 3, instalaţiile de nocturnă de pe terenurile 2 şi 3, clădirea centrului de copii şi juniori”, a explicat Marin Condescu situaţia bunurilor în care clubul Pandurii a investit şi pe care Primăria Târgu Jiu ar fi nevoită să le achiziţioneze apoi de la club ca să le poată folosi.
„Primăria are o soluţie ca, după ce sunt scoase la vânzare, să cumpere aceste bunuri. Aşa că pentru creditori problema nu este foarte complicată, sunt bani de încasat, 4 milioane de euro, sunt bunuri de valorificat de încă 8-9 milioane de euro. Deci nu pentru creditori ar fi o problemă, ci pentru activitatea echipei Pandurii care ne-am dorit toţi să fie neîntreruptă şi să încercăm să rămânem în Liga a doua şi să ne pregătim pentru mai bine. Este de noaptea minţii să faci o investiţie de 30 de milioane de euro şi să faci toate eforturile ca să bagi echipa oraşului în faliment. Orice altă echipă care va fi transplantată la Târgu Jiu nu va avea susţinere şi nu va fi in inima suporterilor cum este Pandurii, care în peste 50 de ani de istorie a reuşit să facă lucruri pe care nici o altă echipă din Gorj nu le-a făcut”.
Pandurii Târgu Jiu a investit o mare parte din banii câştigaţi pe jucătorii vânduţi de club şi din drepturile tv din Liga I şi din Europa League în infrastructură, cea mai mare parte în terenul de joc pe care evoluează acum trei echipe de fotbal, dar şi în terenurile de antrenament şi clădirea centrului de copii.