Audit al Curții de Conturi la CE Oltenia. Cum rămâne cu Directoratul?

Este inevitabilă o decizie în privința conducerii companiei energetice CE Oltenia, după ce apar tot mai multe dovezi că există suspiciuni cu privire la corectitudinea procesului de recrutare și selecție a Directoratului. Curtea de Conturi a constatat acum câteva săptămâni, în urma unui control la CEO, că există conflict de interese în cazul achiziției firmei de recrutare pentru Directoratul companiei.
Selecția Directoratului CE Oltenia pare să fie clarificată, după luni întregi în care Ministerul Energiei a fost somat să ia măsuri pentru a remedia problemele legate de recrutările în companiile de stat, în caz contrat pierzând un miliard de euro din PNRR.
Actualii directori ai CE Oltenia- Dan Iulius Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu- au fost recrutați de o firmă din Cluj, ARC Company SRL, care pare să fie compania acceptată pentru a numi directorii la stat. S-a vorbit inclusiv despre un conflict de interese privind achiziția, în raportul Corpului de Control al Ministerului Energiei, dat fiind că înțelegerea contractuală între CEO și firma de recrutare a fost semnată de doi directori ce apoi au fost selectați.
Cu toate acestea, Directoratului a rămas în picioare. Conflictul de interese este stabilit acum și de inspectorii Curții de Conturi.
CE Oltenia a fost apoi nominalizat de Comisia Europeană, alături de alte companii unde sunt neclarități cu privire la procedura de selecție. Guvernul a primit atunci un termen de șase luni pentru a corecta deficiențele și a relua procesul de numire în funcții prin metode transparente, pentru a evita pierderea definitivă a fondurilor din PNRR.
O adresă a Comisiei arăta că în cazul CE Oltenia, la selecția Consiliului de Supraveghere, există o suprapunere între trei membri ai Comitetului de nominalizare și remunerare și candidații selectați care au fost în final numiți în consiliul de supraveghere. În plus, unul dintre membrii consiliului de supraveghere a fost numit fără a trece prin procesul de selecție.
Mai mult, în procesul de selecție a Directoratului, doi candidați care au făcut parte anterior din consiliul de administrație – implicați în selecția și contractarea expertului independent – au fost reconfirmați în noul consiliu de administrație, fiind selectați de ARC Consulting SRL.
Joi, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care va putea să îi demită pe șefii aleși incorect la companiile de stat , fără să riște ca aceștia să dea statul în judecată și să câștige. Cei demiși vor primi compensații care acoperă 6 luni de indemnizații, conform surselor. Schimbarea a fost adoptată pentru că altfel România risca să piardă 300 de milioane de euro din PNRR, pentru că nu ar fi ales corect șefi noi la companiile de stat.
Anterior, toți membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului Complexului Energetic Oltenia au primit o solicitare din partea Ministerului Energiei să-și depună demisiile, pe fondul unei decizii a Comisiei Europene, însă vizate direct sunt șase persoane.
Printre cei vizați direct, la CEO, se numără cazurile ce corespund lui Dan Iulius Plaveti și Cosmin Trufelea, membri ai Directoratului, dar și lui Adrian Marinescu, Mădălin Eftenoiu, Alexandru Marcoci și Mădălin Georgescu, membri ai Consiliului de Supraveghere.
Vizualizări: 1,106
Distribuie Trimite pe WhatsApp