Gigi Becali vrea să candideze la Președinție: „Voi fi un Trump de România”

Gigi Becali a dezvăluit la Fanatik că s-ar putea decide să candideze la alegerile prezidențiale. Patronul FCSB, convins că ar putea să îl învingă clar pe Călin Georgescu.

Gigi Becali spune că e gata să intre în lupta pentru Palatul Cotroceni împotriva lui Călin Georgescu dacă George Simion se retrage din cursă.

Unul dintre adversarii declarați ai lui Călin Georgescu, patronul FCSB se teme pentru viitorul României: „Deci țara se face praf într-un an de zile cu un om de-ăsta. Atunci am zis că dacă este, candidez eu, să văd dacă pot să-l bat”.

Gigi Becali a explicat, în emisiunea lui Horia Ivanovici de la Fanatik, care e singurul scenariu în care s-ar înscrie în cursă: „Horia, hai să îți spun un lucru: dacă nu candidează Simion o să candidez eu”.

Moderatorul emisiunii a ținut să mai lămurească un aspect: „Independent sau din partea AUR? Că e important și asta”. Parlamentul a răspuns clar și răspicat: „Nu din partea AUR, că nu sunt eu… AUR-ul v-am spus, este el proprietarul, să fie sănătos. Eu nu sunt… nu trădez! Nu vin eu la tine în casă să fac eu pe stăpânul”.

Gigi Becali e extrem de încrezător în șansele sale la alegerile prezidențiale: „Dar eu sunt stăpân pe mine și eu sunt Becali. La revedere, demisionez din AUR și candidez independent. Dacă Simion nu candidează, 100% candidez eu. Eu mizez să îl bat pe el cu 60%-40%. Adică el să rămână cu ăia 40% care sunt fanaticii lui și toate celelalte partide să vină alături de mine. El are un 40% la ora asta. El are să spunem 45% în sondaje, dar ăia 5% fug de la el, vin la mine”.

Becali a marșat din nou pe aceeași idee: „Normal că o să intru cu el în turul doi și toate partidele se vor asocia cu mine. Și toată iarba și tot ceea ce este rău în ramuri e cu mine și el va avea numai pe ăia ai lui, fanaticii lui”. Jurnalistul Horia Ivanovici a făcut o comparație sugestivă: „Ar fi chiar tare să fiți un fel de Trump al României”. Gigi Becali se vede deja în postura asta: „Păi, bă, cam așa trebuie să fie. Cam așa trebuie să fie, nu?”.

Vizualizări: 324

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: