Procedură medicală în premieră la un spital din Timișoara, promovată de un medic gorjean

O gorjeancă promovează o procedură medicală realizată în premieră la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumologie "Dr. Victor Babeș" din Timișoara. Este vorba de medicul gastroenterolog Diana Popițiu, absolventă a Colegiului Național Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, și apoi a Facultății de Medicină din Timișoara.
Medicul gorjean a vorbit despre o procedură în premieră, și anume " Capsula endoscopică - metoda golf standard pentru investigarea intestinului subțire”.
Este vorba de un dispozitiv de mărimea unei pastile prevăzut cu o cameră video miniaturizată performantă. Capsula înregistrează și stochează imaginile în timp ce traversează tubul digestiv. Imaginile sunt apoi transmise unui aparat fixat pe abdomenul bolnavilor.
Capsula endoscopică este recomandată pacienților cu sângerări digestive de cauză necunoscută, tumori intestinale, boală Crohn localizată în intestinul subțire, boală celiacă refractară, anemie feriprivă, polipoză adenomatoasă familială sau anomalii vasculare. Fiind o metodă minim invazivă, aceasta nu necesită sedare și oferă un acces facil la intestinul subțire, asigurând un confort sporit pacienților.
Totuși, există și contraindicații: capsula nu este indicată copiilor, persoanelor cu tulburări de deglutiție, celor cu istoric de ocluzii intestinale sau suspiciune de stenoză digestivă.
Medicul specialist a mai adăugat că "Procedura este una foarte simplă. Pacientul va înghiți cu un pahar cu apă capsula endoscopică, în prezența medicului gastroenterolog. Apoi i se atașează centura cu dispozitivul de înregistrare pe care trebuie să-l poarte pe timpul investigației. Acel dispozitiv va înregistra imaginile transmise de capsulă în timpul procedurii. După 30 de minute de la înghițire, capsula depășește tubul digestiv superior, trece de stomac, și ajunge în intestinul subțire.Acolo, timp de 4-5 ore, înregistrează mii de imagini pe care le transferă în dispozitivul extern, atașat pe centură. Într-un interval de aproximativ 12 ore, capsula va fi eliminată, odată cu scaunul. Capsula pe care o folosim în cabinetul din cadrul Spitalului Victor Babeș nu necesită recuperare. Odată finalizată procedura, dispozitivul de stocare extern este conectat la un computer unde există un soft al capsulei, se descarcă imaginile care sunt apoi interpretate”, a mai spus dr. Diana Popițiu la aceiași publicație.
Vizualizări: 1,588
Distribuie Trimite pe WhatsApp