Au venit cu noaptea-n cap să ridice uleiul de la UE
Câteva sute de persoane s-au prezentat ieri pentru a ridica uleiul de la UE. Faptul că unii au venit cu o zi înainte în faţa Direcţiei de Protecţie Socială Târgu Jiu pentru a prinde un loc cât mai în faţă i-a lăsat pe cei veniţi de dimineaţă fără bonuri de ordine. Chiar dacă autorităţile responsabile spun că există pe stoc ulei pentru toţi beneficiarii, cei care nu au prins bon de ordine, de teamă să nu rămână fără acest ajutor, au stat la coadă nemulţumiţi în speranţa că în cele din urmă vor primi cei 5 litri de ulei.
Sute de persoane au stat ieri dimineaţă în faţa Direcţiei de Protecţie Socială Târgu Jiu pentru a primi uleiul de la Uniunea Europeană. Instituţia a epuizat bonurile de ordine chiar înainte de începerea distribuirii uleiului, ca urmare a faptului că oamenii au venit cu noapte-n cap în faţa unităţii. “Este prima zi de distribuţie pentru ulei, am împărţit 150 de bonuri. Din experienţă, fizic nu pot fi serviţi mai mulţi oameni. Se poate ajunge până la 200 dacă stau şi oamenii noştri mai mult. A fost doar prima zi, avem toată cantitatea de ulei, 32 de tone, sunt 6400 de oameni care trebuie să-şi ridice uleiul şi este imposibil fizic să poată să-l ridice toţi în prima zi, în primul moment al zilei. Cu puţină răbdare o să primească toată lumea. Au ajuns de seara la ora 22, nu i-a invitat nimeni să vină cu o zi înainte, dar oamenii nu au răbdare”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu Jiu.
La coadă fără bon de ordine
Cum bonurile de ordine s-au epuizat ca pâinea caldă, au existat şi multe persoane nemulţumite. Deşi unii beneficiari au venit înainte de începerea programului de distribuire a alimentelor, nu au mai prins bonuri de ordine. “Am venit de la 6,30. S-au terminat bonurile şi zice că nu mai dă decât la cei care au bonuri. Nu am prins. Ar trebui să ne dea dacă intrăm acolo să nu ne mai scoată înapoi. Nu se ştie dacă mai luăm sau nu luăm. Stau, normal că stau. Era mai bine când nu se dădeau bonuri, le primeam mai repede”,a spus Elena Stângaciu.
A stat în cârjă la coadă
Printre cei care aşteptau să ridice uleiul s-au numărat şi persoane cu dizabilităţi. “Sunt nemulţumită, de azi dimineaţă stau de pomană, eu stau în cârje. Le-am spus şefilor ca la 7-8 persoane să mai bage câte unul care este bolnav. Sunt operată la picioarele amândouă. Degeaba, că nu mă bagă în seamă”, a spus Sevastiţa Negrea.
BENEFICIARI
Persoanele care beneficiază de alimente de la UE sunt persoanele cu handicap grav şi accentuat (2358), pensionari cu pensii mai mici de 400 lei (1532), şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi (2222) şi persoanele beneficiare de ajutor social (349). Uleiul a fost primul produs acordat pentru perioada 2013-2014. Restul urmează să sosească de îndată ce se epuizează stocurile de ulei. Anul acesta beneficiarii de acest sprijin vor primi şi făină albă, paste făinoase, roşii în bulion, conserve de carne, miere şi zahăr.