Au pierdut meciul din etapa 4 cu Chimia Rm. Vâlcea
Echipa de handbal feminin Junioare 3 a CSM Târgu Jiu a pierdut, în deplasare, duelul cu CS Chimia Râmnicu Vâlcea, scor 21-30. Partida a contat pentru etapa a 4-a din Grupa 3 Valoare.
Junioarele 3 de la CSM Târgu Jiu au avut un meci greu în etapa a 4-a din G3V. Jucătoarele clubului primăriei s-au deplasat la mijlocul acestei săptămâni la Vâlcea, pentru duelul cu una dintre cele mai bune formații din țară la acest nivel juvenil, CS Chimia Râmnicu Vâlcea.
Meciul a început însă într-o notă de echilibru, dar destul de disputat, însă, în repriza secundă, junioarele Paulei Martinescu nu au reușit să mai țină pasul cu echipa gazdă, care s-a distanțat constant pe tabela de marcaj iar jocul s-a terminat cu scorul de 30-21, după cum a anunțat oficial clubul.
”Am întâlnit cred cea mai puternică echipa din grupa noastră. Fetele noastre au jucat bine prima repriză, când au ținut pasul cu fetele de la Vâlcea, însă în repriza a doua am avut o scădere a nivelului de joc. Am căzut și fizic și psihic și așa a venit înfrângerea. Mergem în continuare, cu ambiție, în încercarea de a ne perfecționa jocul și de a acumula experiență în compania unor echipe de top”, a fost prima concluzie a antrenoarei Paula Martinescu, după eșecul de la Vâlcea.
CSM TÂRGU JIU: Yasmina Sfiea, Andrada Văduva, Ana Bîrlete 2g, Cleopatra Pîslaru 4g, Raisa Pagnejer 9g, Diana Ștefu, Daniela Țoțan, Ștefania Chimerel, Antonia Vârțan, Raisa Ion, Sara Dungă, Adelian Dugaia, Alexia Vârțan, Anastasia Găvănescu 3g, Maria Cojocaru 2g, Carla Logăscu 1g. Antrenoare: Paula Martinescu.
CAMPIONATUL NAȚIONAL JUNIOARE 3
EDIȚIA 2023-2024
FAZA II
GRUPA 3 VALOARE / ETAPA 4
RÂMNICU VÂLCEA, SALA SPORTURILOR TRAIAN
MIERCURI, 27 MARTIE 2024, ORA 14.00
CS CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA – CSM TÂRGU JIU 30-21(16-13)