Au luat cu asalt magazinul Praktiker

Câteva sute de gorjeni au mers cu noaptea în cap la noul magazin Praktiker ce s-a deschis vineri la Târgu Jiu. Produsele aflate la promoţie s-au vândut ca pâinea caldă, cele care s-au epuizat cel mai repede fiind arbuştii ornamentali şi florile în ghiveci, articolele electrice şi de uz casnic, dar şi piesele de mobilier.

tuiaDeschiderea oficială a magazinului Praktiker Târgu Jiu era programată vineri pentru ora 8.30, însă, pentru a împiedica formarea cozilor şi a îmbulzelii, administratorii au permis accesul în incinta spaţiului comercial încă de la ora 8. Câteva sute de gorjeni au venit dis de dimineaţă pentru a vizita noul magazin, dar şi pentru a beneficia de produsele aflate în promoţie. La mare căutare au fost arbuştii ornamentali, angajaţii magazinului fiind nevoiţi să suplimenteze de câteva ori stocul. „Magazinul este destul de plăcut, încă nu l-am vizitat pe tot. Era aşteptat, de mulţi ani trebuia să apară şi în Gorj aşa ceva. Până acum, dacă voiai să-ţi faci un aranjament într-o casă trebuia să mergem la Craiova sau Bucureşti. Deocamdată am cumpărat nişte tuia pentru ornamentul de curte. Este destul de ieftin. Sunt două tipuri, unul este 13,9 lei şi unul este circa 16 lei. Faţă de ce aveam noi până acum în pieţele noastre, e super ok. Preţurile sunt acceptabile”, a spus Grigore Mănescu, din Băleşti.

La mare căutare a fost maşina de tocat electrică cu o putere de 1.500W. Preţul de 109,90 lei a atras mulţi cumpărători. „Am luat şi pentru mine, şi pentru fiica mea. Preţul este foarte bun”, a spus o cumpărătoare. „Au fost cumpărate mai bine de 20 de bucăţi în nici o jumătate de oră. În afară de maşina de tocat au mers bine şi piesele de mobilier, tuia, pământul de flori, iar ca electrice becurile economice la 3 lei”,  a spus Gabriel Cuciureanu, şef raion electrice.

Vizualizări: 310

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: