Horoscop
Berbec
Problemele apărute la locul de muncă vă acaparează toată atenția și simțiţi că nu reușiţi să faceţi față sarcinilor. Aveţi tendința de a răsfrânge situația și în viața personală și interesul pentru activitățile zilnice uzuale scade. Trebuie să aveţi grijă și cu sănătatea, în special cu zona digestivă.
Taur
Nevoia de stabilitate în relația de cuplu se accentuează și căutaţi să primiţi asigurări din partea partenerului. Aveţi tendința de a-i cere socoteală pentru anumite decizii luate în ultima perioadă, iar dacă nu veţi aborda situația cu calm și diplomație, riscul de a da naștere unui scandal va fi destul de mare.
Gemeni
Vă ocupaţi de activități ce țin de locuință, puneţi ordine în treburile gospodărești și rezolvaţi chestiuni administrative amânate. Confortul pe care vi-l oferă ordinea și disciplina de acasă vă ajută să vă întrețineţi o stare de bună dispoziție și în celelalte domenii.
Rac
Azi veţi avea nevoie de o doză mare de răbdare și calm, cu atât mai mult cu cât aveţi de rezolvat chestiuni ce țin de instituțiile statutului. Chiar dacă veţi simți că nu faceţi față acestor provocări și că nu veţi reuși să rezolvaţi nimic, situația tinde să se așeze după prima jumătate a zilei.
Leu
Vă preocupă partea financiară și aveţi tendința de a răsfrânge nemulțumirile legate de bani asupra partenerului. Acuzele și reproșurile nu-și au rostul în acest moment și, în plus, nu vor face altceva decât să amplifice starea de tensiune dintre voi.
Fecioară
Aveţi tendința de a vă retrage din viața socială pentru a analiza anumite aspecte ce țin de personalitatea dumneavoastră. Nu sunteţi mulțumit de niște decizii luate și căutaţi să le dați un alt curs pe viitor. Ușoara criză interioară cu care vă veţi confrunta astăzi îşi poate pune amprenta și pe relația cu membrii familiei.
Balanţă
Un eveniment sau o discuție cu o persoană care reprezintă ceva pentru dumneavoastră vă poate pune pe gânduri cu privire la un aspect legat de viața socială. Vă poate schimba percepția asupra relației cu prietenii sau poate da alte conotații modului în care comunicaţi cu cei din jur, inclusiv cu partenerul.
Scorpion
Știţi că aveţi potențial și vă doriţi să-l valorificaţi mai mult. Aveţi prietenii alături și puteți începe să daţi curs unor provocări comune. Poate fi vorba de un proiect demarat împreună cu aceștia sau ajungeți la o înțelegere care să vă aducă în viitor beneficii de ambele părți.
Săgetător
La locul de muncă se pot ivi niște situații neplăcute de natură să vă pună într-o lumină mai puțin favorabilă în fața șefilor. Aveţi grijă ce și cu cine vorbiţi și nu vă implicaţi în activități de grup, dacă nu vreţi să ieșiţi cu imaginea șifonată.
Capricorn
Inițiaţi niște demersuri legate de o activitate domestică. Posibil să vreţi să renovaţi sau să reamenajaţi locuința, însă veţi avea parte de niște obstacole care vă vor întârzia sau chiar amâna planurile. Comunicarea cu partenerul de cuplu traversează o perioadă bună și v-aţi putea folosi de acest aspect pentru a vă îmbunătăţi relaţia.
Vărsător
Stresul legat de partea financiară atinge cote înalte astăzi. Încercaţi să reduceţi cheltuielile și să nu mai faceţi investiții costisitoare, cel puțin până nu găsiţi o cale de îmbunătățire a veniturilor. Nu este o decizie bună nici să vă împrumutaţi, așa că ar fi indicat să vă concentraţi atenția către alte domenii.
Peşti
Interiorizarea și faptul că vreţi să daţi înapoi şi chiar să vă retrageţi dintr-un proiect sau activitate nu vă vor aduce nimic bun. Dacă simțiţi că nu mai faceţi față, poate ar fi momentul să vă luaţi o vacanță, însă nu să renunţaţi.