Au început lucrările la giratoriul din Barieră

Municipalitatea din Târgu Jiu a început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu permanent în zona Barieră. De execuţia lucrărilor se ocupă muncitorii societăţii Edilitara Public SA a Consiliului Local Târgu Jiu.

Investiţia se ridică la 200.000 de lei, bani alocaţi din bugetul local. Iniţial, suma a fost prevăzută în buget pentru montarea unor noi semafoare la intersecţia străzilor Calea Severinului – Luncilor – Tismana, însă municipalitatea a ajuns la concluzia că este mai fiabilă varianta înfiinţării unui sens giratoriu permanent, după ce a testat traficul în zonă prin amenajarea unuia temporar, cu balize.

Autorităţile locale spun că nu pot avansa un termen pentru finalizarea lucrărilor, explicând că pe lângă amenajarea sensului giratoriu mai trebuie efectuate şi alte investiţii în zonă. „Avem toate avizele necesare. S-a dat drumul la lucrare. Sperăm să fie gata până la sfârşitul anului. Există şi posibilitatea să nu finalizăm în totalitate, dar sperăm ca până la sfârşitul anului să facem sensul giratoriu. Lucrarea presupune toată amenajarea, tot ce înseamnă poduri, podeţe, asfaltări, rigole. Lucrarea e mai amplă, pentru că aşa au cerut cei de la Drumurile Naţionale şi de la Poliţie”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 1,400

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: