Atenţie la tatuajele cu Henna
Tatuajele cu henna pot pune în pericol sănătatea. Este vorba de acele tatuaje temporare care se fac cu această substanţă şi pot duce la apariţia unor alergii. Medicii le recomandă tinerilor care au apelat la această metodă pentru a-şi desena anumite părţi ale corpului să se prezinte de urgenţă la medic atunci când apar modificări în zona tatuată. Nici cei care fac tatuaje nu sunt adepţii acestei substanţe pentru că ştiu cât de periculoasă este pentru organism.
Substanţa "neagră" este henna căreia i s-au adăugat o serie ingrediente pentru a se obţine această culoare.Coloranţii adăugaţi plantei pot cauza reacţii alergice grave. Simptomele apar după câteva zile. Aceste reacţii alergice se pot manifesta prin mâncărimi, roşeaţă, pete sau chiar decolorarea permanentă a pielii şi cicatrici. Reprezentaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj le recomandă celor care şi-au făcut astfel de tatuaje şi au aceste simptome să se prezinte de urgenţă la medic “Utilizatorii pot dobândi o sensibilitate permanentă la aceste substanţe şi pot dezvolta dermatita de contact alergică. În aceste cazuri, reacţiile pot fi violente câteodată necesitând intervenţie medicala de urgenţă şi chiar spitalizare. Aceste efecte se pot limita la zona tatuajului, la zona înconjurătoare sau se pot răspândi pe întreg corpul. Astfel de sensibilizare este din ce în ce mai îngrijorătoare, deoarece afectează copiii sau adolescenţii şi poate afecta viaţa zilnică şi profesională a acestora. Trebuie, de asemenea, precizat faptul că această sensibilizare este ireversibila şi durează toată viaţa. Oricine prezintă o reacţie de iritare sau cu apariţie de pustule la o pata neagră de pe trup, trebuie sa meargă imediat la medic şi să spună daca i s-a aplicat un tatuaj cu henna neagră”, a declarat Cătălin Manciu, director adjunct DSP Gorj
Cei care fac tatuaje cunosc foarte bine reacţiile care pot apărea după tatuarea cu henna şi de aceea nu le recomandă. Această substanţă se foloseşte de obicei la tatuajele temporare. “Tinerii vor tatuaje cu henna pentru că nu sunt permanente durează doar un an aproximativ, însă noi nu le recomandăm şi nici nu facem pentru că sunt periculoase şi nu vrem să riscăm”, a declarat Benny
În această perioadă tot mai mulţi tineri gorjeni doresc să-şi facă tatuaje pe diferită părţi ale corpului. În acest an se poarte tatuajele mici, în special cu motive florale. În municipiul Târgu-Jiu există un singur salon autorizat unde se pot face tatuaje.