Atenție! Lucrări pe un drum județean din Gorj

Lucrările de reabilitare a drumului județean 672E, care leagă localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu, județul Gorj, continuă în acest an cu o primă intervenție pe raza comunei Bălești.

În aceste zile, se află în execuție 6,3 km de drum, pe tronsonul ce tarversează satul Cornești-comuna Bălești, prin turnarea stratului de mixtură asfaltică, urmând a se interveni cu strat de bază și strat de binder pe partea carosabilă a drumului. Totdodată sunt în derulare și lucrările de reabilitare șanțuri și accese la proprietăți, transmite Consiliul Județean Gorj.

Reabilitarea DJ 672E (15,687 km lungime), care asigură legătura rutieră între DN 67 și DN 67D și accesul pe Cheile Sohodolului din comuna Runcu, a demarat în luna februarie a anului trecut, finanțarea lucrărilor fiind asigurată prin Programului Național de Dezvoltare Locală și din fonduri de la bugetul propriu al Județului Gorj.

Investiția se ridică la o valoare de  36.155,153 mii lei inclusiv TVA, cu termen de finalizare a lucrărilor prevăzut pentru luna decembrie 2020. Până în prezent proiectul este realizat în procent de 35%.

Vizualizări: 1,365

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: