Atelierele lui Brâncuşi ajung în Cehia

Atelierele Constantin Brâncuși, parte integrantă a Simpozionului Internațional de Arte Vizuale, desfășurat în perioada 2015-2022, în Gorj, vor călători în inima Cehiei în luna noiembrie 2023.

Instituţia responsabilă pentru acest eveniment este Centrului de Cercetare Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, în parteneriat cu Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Expoziția, curatoriată de Vasile Fuiorea și Dan Adrian Bândea, prezintă o selecție de opere rezultate din simpozioanele de artă desfășurate în Gorj, România, în perioada menționată. Această incursiune artistică aduce în prim-plan tendințele, aspirațiile și expresiile unor importanți artiști internaționali, aflați în dialog cu moștenirea artistică a lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu.

Atât pentru artiști, cât și pentru iubitorii de artă, expoziția reprezintă o oportunitate de a descoperi sau redescoperi frumusețea și profunzimea creațiilor contemporane în contextul spiritual al locurilor care au marcat viața și creația lui Brâncuși.

Vernisajul va avea loc pe data de 2 noiembrie.

Vizualizări: 796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: